ARAD. „Spărgătorul de nuci” după Piotr Ilici Ceaikovski este spectacolul care va avea loc duminică, 9 decembrie, de la ora 11, la sala de pe str. Episcopiei.
ARAD. „Orchestra Titanic” de Hristo Boytchev este o premieră pe ţară, teatrul arădean fiind prima instituţie profesionistă de spectacole din România care a produs un spectacol după această piesă scrisă de unul dintre cei mai importanţi scriitori bulgari ai momentului.
ARAD. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” vă duminică, 9 decembrie, ora 19, la spectacolul cu piesa „Căsătoria”, de N. V. Gogol, în regia lui Laurian Oniga.
ARAD. Joi, 6 decembrie, ora 19,00, pe scena sălii mari a TCIS Arad va fi prezentată o nouă reprezentaţie a spectacolului AMOC, după Stefan Zweig, în regia lui Alexander Hausvater.
ARAD. „Cipsuri şi dale”, în regia lui Ioan Peter, s-a jucat în Club Nerv duminică, 2 decembrie.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a solicitat Guvernului o finanțare de 10 milioane de lei pentru finalizarea Palatului Copiilor din municipiu.
Local
Un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru un avocat acuzat că a îndemnat la violență pe Facebook. Avocat în cadrul Baroului Arad, bărbatul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii.
1
Local
Prins de radar în timp ce circula cu 133 de kilometri pe oră, pe Calea Radnei din municipiu, tânărul a fost lăsat fără permis de polițiști.
România
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS).
1
România
Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, va beneficia din partea Ministerului Culturii de o susținere financiară de 500.000 de lei pentru promovarea la Premiile Oscar.
UT Arad
A fost 2-2, cu gol marcat de A. Roman în min. 90, iar în prelungiri FC Botoșani a ratat incredibil.
România
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o „moștenire bună”, menționând că „PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creștere de taxe”.