ARAD. Este vorba despre un spectacol de teatru care se va juca la teatrul din Arad, în 10 decembrie, de la ora 19.
ARAD. Teatrul arădean propune publicului iubitor de cultură o întâlnire cu opera lui Caragiale prin spectacolul „Al tău vechi Caragiale!”, pus în scenă Valentin Voicilă, sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 19, în sala Studio a Teatrului „I. Slavici”.
ARAD. Asociaţia culturală „Magia Cuvântului” alături de Primăria Arad şi Palatul Copiilor organizează - vineri, 30 noiembrie, ora 19, în sala mare a Filarmonicii (Palatul Cultural) - evenimentul caritabil „Copii pentru copii”.
ARAD. Cei mici dar şi cei mai mari sunt invitaţi duminică la o întâlnire cu personaje din creaţia lui I.L. Caradiale. Scenariul şi regia spectacolului „D-l Goe şi Vizita” sunt semnate de Lăcrimioara Szlanko. Din distribuţie fac parte Oana Mihaela Iurcu, Loredana Alexandrescu şi Lăcrimioara Szlanko.
ARAD. Duminică puteţi să vedeţi (sau să revedeţi) un spectacol de excepţie - „Casa Bernardei Alba - care a avut premiera în data de 19 octombrie, acest spectacol deschizând ediţia din acest an a celui mai important eveniment cultural arădean – Festivalul Internaţional de Teatru Clasic (ediţia a XVIII-a).
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a solicitat Guvernului o finanțare de 10 milioane de lei pentru finalizarea Palatului Copiilor din municipiu.
Local
Un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru un avocat acuzat că a îndemnat la violență pe Facebook. Avocat în cadrul Baroului Arad, bărbatul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii.
1
Local
Prins de radar în timp ce circula cu 133 de kilometri pe oră, pe Calea Radnei din municipiu, tânărul a fost lăsat fără permis de polițiști.
România
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS).
1
România
Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, va beneficia din partea Ministerului Culturii de o susținere financiară de 500.000 de lei pentru promovarea la Premiile Oscar.
UT Arad
A fost 2-2, cu gol marcat de A. Roman în min. 90, iar în prelungiri FC Botoșani a ratat incredibil.
România
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o „moștenire bună”, menționând că „PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creștere de taxe”.