HUNEDOARA - De la bal, la spital. Asta se poate spune despre cei peste două sute de hunedoreni care au solicitat ajutorul medicilor, în perioada Crăciunui, după ce au făcut excese alimentare.
ARAD - Din 24 decembrie până ieri (n.r.
duminică), cadrele medicale de la Unitatea de Primire
Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Arad au
avut nu mai puţin de 388 de pacienţi cu diferite
afecţiuni.
Unul dintre cei trei fii ai rockerului Jon Bon Jovi a fost dus de urgenţă la Centrul Medical Riverview din Redbank, New Jersey, la prima oră ieri dimineaţă, relatează TMZ.com.
HAŢEG - Managerul Spitalului Orăşenesc Haţeg, Marian Mircea, şi directorul financiar-contabil al unităţii medicale, Iosif Timiş, sunt vinovaţi pentru situaţia creată la sfârşitul lunii octombrie, când o parte din personalul medical a intrat în greva foamei.
România
O treime (33,2%) dintre români își doresc alegeri anticipate ca fiind cea mai bună rezolvare a crizei politice din ultimele două luni, interesul pentru participare la vot fiind în creștere, 54,9% în luna iulie, față de 48% în aprilie, relevă barometrul de opinie Poll/Int, realizat de Agenția de Rating Politic, dat miercuri publicității.
România
ANSVSA a instituit această măsură urgentă pentru a combate Pesta Micilor Rumegătoare și Pesta Porcină Africană.
ARADON Sport local
ARAD. Competiţia implementată de regretatul Adrian Lucaci, fostul președinte al AJF Arad, și care a fost extinsă la nivel naţional, în special la nivelul copiilor și juniorilor, Cupa Satelor la fotbal, a ajuns la episodul cu numărul 8.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 11:00, pe A1, sensul de mers Timișoara – Arad, la kilometrul 528.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri, înainte de a participa la Summitul NATO de la Ankara, că România va insista pe importanța regiunii Mării Negre, aspect care să fie menționat în Declarația finală a reuniunii la nivel înalt.
Mapamond
Statele Unite au atacat peste 80 de ținte în Iran ca ripostă pentru atacurile iraniene asupra unor nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz, ceea ce a determinat miercuri represalii din partea Teheranului, care a declarat că a lovit bazele americane din Kuweit și Bahrain, relatează AFP.
Ştiri sportive
Selecționata Elveției s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins Elveția cu 4-3 la loviturile de departajare, marți, pe stadionul BC Place de Vancouver, în ultimul meci din optimile de finală ale turneului final găzduit de Canada, Statele Unite și Mexic, în care scorul a fost egal, 0-0, atât la finalul celor 90 de minut, cât și al prelungirilor.