Toamnă, frunzele ruginii s-au aşternut covor în parcuri. Razele blânde ale soarelui te invită să ieşi din casă şi să profiţi de aceste clipe magice. Natura intră parcă într-un soi de linişte şi adormire, de refacere după o vară tumultoasă şi capricioasă. Nu ştim cât va dura miracolul vremii bune şi liniştite dar, să profităm din plin de el. Vremea este tocmai bună pentru ca cei vârstnici sau cu afecţiuni ale inimii să recupereze lipsa de mişcare din timpul verii când, uneori, căldura insuportabilă îi obliga să stea în casă. Plimbarea, băile de aer, băile de soare, sunt factori de călire a organismului, indiferent de vârstă.
Local
Un spațiu de joacă nou, cu o suprafață de 700 de metri pătrați, a fost inaugurat vineri dimineață la Grădinița PP „Furnicuța” din municipiul Arad. Locul de joacă a fost amenajat și dotat în urma unei investiții de 300 de mii de euro a celor de la E.ON România.
România
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut cu 0,01 puncte procentuale în august față de luna precedentă, până la 3,26%, iar numărul total de șomeri a ajuns 260.919 de persoane, a anunțat, vineri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Mapamond
Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan de redeschidere a strâmtorii Ormuz, a anunțat ministrul de externe Abbas Araghchi în marja sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, transmite vineri dpa.
Local
Printr-un parteneriat între Cambridge Centre Timișoara, Fundația Regală pentru Patrimoniu și Dezvoltare și Parohia ortodoxă Savârșin.
Advertorial
Pentru părinți, programarea unei vizite la medicul stomatolog înseamnă adesea găsirea unui loc printre orele de școală, activitățile extrașcolare și programul întregii familii. Însă, în cazul copiilor, nu doar ziua aleasă pentru consultație poate conta, ci și momentul zilei.
Local
Consilierii USR Arad au inițiat un proiect de hotărâre prin care strada Ilarie Chendi să devină Flavius Domide.
Mapamond
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o „responsabilitate istorică” pentru progresul uman și trebuie să-și „consolideze comunicarea”, la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP.