Liceul cu Program Sportiv Arad se află printre cele 37 de echipe care participă, în această săptămână, la Liga Naţională de minibaschet feminin.
Nu au fost doi pumni, ci au fost patru! Imagini nedifuzate până acum, înregistrate de camerele video din interiorul cât și din exteriorul restaurantului, îl arată pe Alex Băltean așezându-se la masa agresorului său.
Zilele trecute, în oraşul de pe Someş, s-a desfăşurat turneul de fotbal „FOTBAL -A-LA-CLUJ”. Au participat 16 echipe împărţite în patru grupe, Liceul cu Program Sportiv Arad (antrenor Dinu Donca) clasându-se pe un onorabil loc 6.
Recent, în oraşul maghiar, Bekescsaba a avut loc Cupa „Viharsarok” la înot, ediţia 40. Secţia de nataţie a Clubului Sportiv Municipal Arad (antrenori: Martin Liptak, Barta Daria şi Stertl Monica) a participat cu un număr de 8 copii.
ARAD. Un alt subiect al conferinţei de presă susţinută de primarul Gheorghe Falcă a făcut referire la viitorul Complex Sportiv ICRTI.
România
Propunerile legate de reduceri de taxe sau de creşteri de cheltuieli pe care le vedem zilele acestea în discuţiile legate de formarea Guvernului sunt un semnal extrem de negativ, iar cea mai mare greşeală în momentul de faţă ar fi să facem paşi înapoi în materie de consolidare fiscală, adică să ne gândim la relaxări fiscale, a transmis, joi, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
România
Rezultatele extragerilor din data de 25-06-2026 sunt următoarele:
România
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, „decât dacă vor să se sinucidă politic„ și să îi lase „fără speranță și fără reprezentare politică” pe toți românii care cred în „democrație, drepturi și libertăți, integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană”.
Local
Sub pretextul unor lucrări de punere în siguranță, cariera de piatră din Agrișu Mare pare că funcționează, chiar dacă Garda de Mediu a dispus suspendarea activității.
1
UT Arad
Adrian Mihalcea mai vrea doi fundași și un mijlocaș defensiv. A sosit și Papeau.
România
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
Local
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.
Local
Cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual la 24 iunie, am discutat cu avocatul Andrei Ioniță, Decanul Baroului Arad, despre rolul avocatului în societatea contemporană și despre modul în care Baroul Arad a ales să își extindă implicarea dincolo de sfera strict profesională, în beneficiul comunității arădene.
1