Senatorii au adoptat, luni, un proiect iniţiat de Guvern ce vizează necesitatea punerii sub control a unor medicamente care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope, precum şi identificarea de către Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a unor substanţe în probele realizate din capturile de droguri.
Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului un mecanism prin care şoferii ale căror rezultate la analizele pentru consum de substanţe interzise nu sunt gata în 72 de ore să-şi primească permisul de conducere înapoi, până la finalizarea analizelor.
Local
Europarlamentarul Gheorghe Falcă spune că Parlamentul European a transmis un mesaj clar referitor la securitatea României.
Local
Sergiu Bîlcea a premiat două sportive din cadrul Jandarmeriei Arad, care au obținut rezultate de excepție în competiții sportive.
Local
12 primari au primit distincții de la Consiliul Județean Arad, cu ocazia Zilelor Județului Arad.
România
Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, afirmă că sprijinul pentru învestirea unui guvern poate fi negociat doar transparent, prin noi consultări convocate de șeful statului și printr-o înțelegere scrisă, bazată pe principii, „nu pe negocieri făcute pe picior”. Secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, a declarat că „guvernul trădării” a căzut, iar PNL cere președintelui Nicușor Dan să convoace consultările conform Constituției.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seară, după votul Parlamentului de respingere a învestirii guvernului Adrian Veștea, că se așteaptă ca în următoarele zile președintele Nicușor Dan să cheme partidele la consultări la Palatul Cotroceni pentru a desemna un nou premier.
Local
Guvernul propus de Adrian Veștea a picat la votul Parlamentului. Deputații și senatorii arădeni ne oferă primele reacții.
România
Parlamentarii UDMR vor părăsi sala în momentul votului din plenul reunit cu privire la învestirea guvernului lui Adrian Veștea, a declarat, luni seara, liderul formațiunii, Kelemen Hunor.
1
România
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, luni, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Adrian Veștea.