Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat luni că intenționează să priveze Universitatea Harvard de aproximativ nouă miliarde de dolari în subvenții federale în urma unei „examinări cuprinzătoare”, după ce a acuzat prestigioasa instituție de învățâmânt, la fel ca pe Universitatea Columbia, că a permis „antisemitismului” să înflorească în campusul său, transmite marți AFP.
România
Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, declară că în multe sectoare de activitate economică se simt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea nejudicioasă a banului public și de birocratizarea excesivă.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.