Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanța, pe scena arădeană.
ARAD. Astă seară, la teatru, se joacă Caragiale. „Conu Leonida față cu reacțiunea”, un spectacol al lui Doru Nica, debordând de umor şi de neprevăzut care îi va aduce în scenă pe Oltea Blaga, Doru Nica, Alex Mărgineanu, acesta din urmă interpretând o Saftă cum n-aţi mai văzut până acum.
ARAD. Sala Studio a Teatrului Clasic Ioan Slavici a devenit neîncăpătoare, joi seara, pentru sutele de persoane dornice să vizioneze spectacolul care îi are în rolurile principale pe Alina Danciu, Cecilia Donat, Alex Mărgineanu și Călin Stanciu Jr/Andrei Elek.
Spectacole în țară, la Viena și Pecs, dar și o premieră, la Arad, cu trupa de teatru francofon „Amifran”.
ARAD. Surprizele se țin lanț la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici”. După ”Luna plină de teatru” care s-a încheiat și ”Săptămâna Comediei” care va începe, urmează ”Aprilie Verde”.
Advertorial
În ultimii ani, ideea unei scăderi a prețurilor la locuințe a fost intens discutată, mai ales în contextul inflației și al creșterii dobânzilor. Mulți potențiali cumpărători au ales să amâne decizia, în așteptarea unor corecții semnificative.
Mapamond
Două distrugătoare americane au început sâmbătă o operațiune de „stabilire a condițiilor” pentru îndepărtarea minelor amplasate de Iran în apele Strâmtorii Ormuz, a anunțat Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), transmit agențiile Reuters și EFE.
1
UT Arad
ARAD. Deși a fost suspendat, Adrian Mihalcea a avut dreptul, după meciul cu FC Botoșani, câștigat cu 3-1, să apară la flash-interviul de la final.
Mapamond
Noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, se recuperează în continuare după rănile grave la față și la picioare suferite în atacul aerian care i-a ucis tatăl în prima zi a războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează sâmbătă agenția Reuters, citând trei persoane neprecizate despre care afirmă că ar face parte din cercul apropiat al noului ayatollah.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a atacat verbal din nou țările care i-au respins solicitarea de a efectua singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea acestui coridor esențial pentru exportul petrolului și gazului din Golful Persic, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Tunurile au tăcut sâmbătă pentru prima dată în ultimul an în războiul dintre Rusia şi Ucraina, odată cu un armistiţiu de Paşte, care nu are însă şanse de a fi prelungit, relatează agenţia EFE.
Mapamond
Statele Unite, Iranul și Pakistanul au început sâmbătă la Islamabad discuții trilaterale menite să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat Casa Albă, transmite AFP.