ARAD. Spectacolul, a cărui regie este semnată de Ioan Peter, s-a jucat cu succes joi, 25 aprilie, în Club Nerv.
ARAD. Este vorba despre elevi din clasele I - IV ai școlilor din Arad, cu rezultate deosebite la învățătură, care vor primi invitații pentru premiera spectacolului ”Alice în țara minunilor” ce va avea loc în 30 aprilie, la ora 18.
Teatrul Clasic „I. Slavici” prezintă duminică, 28 aprilie, de la ora 19, „Dovada” de David Auburn.
Teatrul arădean propune publicului iubitor de cultură o întâlnire cu opera lui Caragiale .
ARAD. Iubitorii de teatru vor avea parte de zece spectacole la prețuri preferențiale în prima jumătate a lunii iunie.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că un prim pas pentru a începe negocieri cu privire la un viitor guvern ar fi ca PNL să renunțe la acele hotărâri pe care le-a luat în forurile de conducere, potrivit cărora că nu va mai face alianță cu social-democrații.
România
Curtea de Apel București (CAB) a admis, luni, o cerere depusă de un ONG și a anulat decizia premierului interimar Ilie Bolojan de înființare, la Palatul Victoria, a unui Comitet de analiză a legilor Justiției.
UT Arad
S-a terminat campania de reînoire a abonamentelor pentru vechii abonați. S-a intrat într-o nouă etapă.
Local
Filiala judeţeană a marcat evenimentul aniversar atât la Bucureşti, cât şi la Arad.
Local
O delegație a Ambasadei României în Republica Cehă, în vizită oficială la Primăria Municipiului Arad.
Local
Nu vorbim despre sentințe, ci despre numărul de amânări ale pronunțării emise de Tribunalul Timiș.
2
România
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează, pentru perioada 6 - 19 iulie, o vreme în general caldă, la nivelul întregii țări, cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru data din calendar, în timp ce probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată atât în prima, cât și în a doua săptămână analizată.