Peste jumătate de milion de euro va plăti compania de autostrăzi pentru paza şoselelor din Arad.
Patru clujeni bănuiți că au furat bunuri din mai multe mașini parcate pe raza municipiilor Arad și Timișoara au fost prinși de polițiștii arădeni.
ARAD. Sfârşit tragic pentru o femeie de 76 de ani, care a decis să îşi curme viaţa vineri, în jurul amiezii. Bătrâna, care locuia în Micălaca, pe strada Vrancei, a decis să îşi pună capăt zilelor.
Nu sunt gata lucrările de pe autostrada Arad-Timişoara şi nici nu vor fi până de Paşti, deşi şoseaua e circulabilă şi circulată de mult. Lipsesc, tot de mult şi nu par să-şi deschidă porţile până de Paşti, spaţiile de servicii aferente oricărei autostrăzi. Vom avea, se spune, spaţii de servicii complet funcţionale şi benzinării pe toate tronsoanele de autostradă din zona de vest a României în doar câteva luni.
TIMIŞOARA. Sportivii de la Dragonul UVVG Arad au impresionat la Campionatul Naţional de karate, eveniment care a avut loc, în week-end, în oraşul de pe Bega.
România
Alimentele s-ar putea scumpi în octombrie cu 4-8%, iar cele mai mari creșteri sunt așteptate la lactate. Prețuri mai mari sunt estimate și la carne, servicii, haine, electronice și electrocasnice.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate.
Local
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar.
Local
La Vărădia de Mureș minima de vineri a fost de 0,4 grade Celsius, iar meteorologii anunță că nopțile vor rămâne la fel de reci.
Local
Săptămâna Carierei, ediția a IV-a: activități de orientare profesională pentru elevii CN Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” Arad.
Local
Viitorul și Pecica găzduiesc formații de play-off. Sântana merge pe terenul tinerilor de la CSU.