ARAD. Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, îi acuză pe deputaţii Flavius Măduţa şi Dorel Căprar că „nu sunt interesaţi de Arad şi de arădeni, ci doar de a repeta directivele de la nivel central.
Buba dintre Carpatair și Aeroportul Timișoara “puroiază”, iar aerogara arădeană ar putea avea de câștigat din acest scandal.
Regionalizarea a fost tranşată în mare parte, iar Aradul va rămâne în umbra Timişoarei, care va fi capitala regiunii.
Finanţiştii stau cu drobul de sare deasupra capului în aceste săptămâni în care se discută regionalizarea insitituţiei.
Tronsonul care leagă Aradul de Timişoara poate fi folosit doar pe jumătate, prima bandă fiind decapată pentru a fi... reasfaltată.
România
Codul Muncii din România oferă, pe lângă concediul anual standard, zile libere suplimentare pentru angajații care muncesc în condiții speciale sau au nevoie de suport medical.
România
Comisia de Etică a Universității din Craiova a decis, vineri, să analizeze sesizările privind teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, care este acuzat că ar fi plagiat.
Local
Cei șase sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de distrugere în formă continuată și tulburarea ordinii și liniștii publice. Totodată, procurorii spun că Romi Neguș a căutat modalitatea în care poate fi confecţionată o bombă artizanală, fiind interesat şi de diferite substanţe care pot distruge autoturisme.
Local
Decizia CJ Arad de a nu-şi exercita dreptul de preemţiune asupra castelului a iscat un schimb de replici Fifor-Cionca.
România
Curtea de Apel București a admis o contestație în anulare depusă de omul de afaceri Nelu Iordache și i-a redus acestuia condamnarea primită în dosarul fraudei cu fonduri europene alocate pentru construcția autostrăzii Nădlac - Arad de la 11 ani și 9 luni la 5 ani și 10 luni închisoare, după ce instanța a constatat că o parte dintre fapte s-au prescris.
1
Mapamond
Comisia Europeană analizează posibile modalități prin care Ucraina să poată adera rapid la UE, ca parte a unui acord de pace cu Rusia, dar inițial fără a oferi Kievului drepturi depline ce decurg din calitatea de stat membru, drepturi care să fie dobândite ulterior după o perioadă de tranziție, afirmă oficiali europeni citați vineri de Reuters.
Mapamond
Donald Trump a amenințat vineri cu taxe vamale țările care nu susțin planurile sale ca SUA să anexeze Groenlanda, în timp ce mai multe țări europene au anunțat că vor trimite acolo trupe în sprijinul Danemarcei, transmit agențiile AFP și Reuters.
2
Evenimente
Lansarea volumului „Pagini de istorie și destin: viața și moștenirea profesorului Corneliu Pădurean” va avea loc luni, 19 ianuarie, cu începere de la ora 17, la Sala Marii Uniri.
Local
Aproape 25.000 de persoane au fost sprijinite de Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei, în cursul anului trecut.