ARAD - Trei autoturisme au fost implicate într-un incident rutier petrecut la intrarea în municipiul Arad dinspre Timişoara.
ARAD - Mai multe persoane care vindeau ţigări netimbrate au fost prinse de poliţişti.
ARAD - Următorul joc de campionat al FCM UTA este programat sâmbătă, de la ora 11, în compania echipei FC Argeş, pe stadionul „FranciscNeumann”.
ARAD - Centrul creştin „Râul trezirii”, cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean Arad, organizează - vineri, 21 mai, ora 19 şi sâmbătă, 22 mai, ora 19 - un concert de muzică creştină contemporană.
ARAD - Funcţionarii publici se luptă prin instanţe cu instituţiile pe care ajung câteodată şi să le conducă.
România
Peste 10.000 de persoane au ajuns, încă de sâmbătă, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, înaintea debutului oficial al pelerinajului prilejuit de hramul Ocrotitoarei Moldovei, programat în perioada 8-15 octombrie.
ARADON Sport local
În schimb, Viitorul pierde pe teren propriu în faţa unei pretendente la promovarea în Liga 2.
Local
Rezultatele extragerilor Loto din data de 04-10-2026 sunt următoarele:
Local
Sute de curioși de toate vârstele au trecut pragul Complexului M al Universității „Aurel Vlaicu”, la Ziua Cercetătorilor.