ARAD - Pe aici nu se trece! Acesta pare a fi sloganul Gărzii Financiare Arad care a decis să controleze toate transporturile intracomunitare.
ARAD - Legislaţia lacunară dă liber traficului cu ţigări netimbrate. Fără accize plătite, traficanţii de ţigări se îmbogăţesc rapid.
ARAD - Carmen Bejan, studenta din Ineu condamnată la 16 ani de închisoare pentru omor şi profanare de cadavre, acceptă cu greu pedeapsa.
ARAD - Arădenii, îndrăgostiţi de ştiinţă, sunt invitaţi în Noaptea Muzeelor (sâmbătă, 15 mai, orele 21.00-01.00) la o călătorie în univers, participând la observaţiile astronomice, ce vor avea loc în caz de timp favorabil pe Malul Mureşului, lângă muzeu.
ARAD - În zilele de 14 şi 15 mai vom marca aniversarea a 91 de ani de administraţie românească la Arad.
România
Peste 10.000 de persoane au ajuns, încă de sâmbătă, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, înaintea debutului oficial al pelerinajului prilejuit de hramul Ocrotitoarei Moldovei, programat în perioada 8-15 octombrie.
ARADON Sport local
În schimb, Viitorul pierde pe teren propriu în faţa unei pretendente la promovarea în Liga 2.
Local
Rezultatele extragerilor Loto din data de 04-10-2026 sunt următoarele:
Local
Sute de curioși de toate vârstele au trecut pragul Complexului M al Universității „Aurel Vlaicu”, la Ziua Cercetătorilor.