Atunci când îşi aleg primul autovehicul, şoferii tineri vor prioritiza stilul, sistemele infotainment şi viteza maximă în procesul de achiziţie, în timp ce părinţii se vor concentra în mod firesc pe siguranţă, costuri de funcţionare şi fiabilitate.
Cu tinerii, despre folosul rugăciunii, la întâlnirea duhovnicească din parohia Bujac.
ARAD. Doi tineri de 19 şi 29 de ani au provocat un scandal într-un bar din Arad, încheiat cu amenzi primite de la jandarmi.
ARAD. Peste 150 de tineri fermieri arădeni s-au instalat în acest an în mediul rural.
ARAD. „Să nu existe niciun membru al organizaţiei de tineret fără pagină de facebook”, a spus, imperativ, Mihai Răzvan Ungureanu, la reuniunea de la Teatrul „Ioan Slavici”.
România
O reducere de taxe și impozite în 2027 ar fi o mare eroare pentru că ar transmite un semnal deplorabil celor care ne finanțează și ar trimite automat România în „junk”, consideră academicianul Daniel Dăianu, președinte al Consiliului Fiscal.
România
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat miercuri, în localitatea Sadu, că nivelul fluviului Dunărea la Cernavodă a scăzut la 182 de centimetri, situație în care procedurile de oprire a centralei nucleare electrice vor începe joi dimineața, procesul fiind unul „extrem de bine cuantificat”.
3
România
Rata anuală a inflației a scăzut la 8,16% în luna iulie, de la 10,42% în iunie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 7,93%, iar mărfurile alimentare cu 5,03%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Local
Peste 20.000 de pelerini catolici sunt așteptați la Basilica Papală Maria Radna, din Lipova, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, unde vor avea loc slujbe în mai multe limbi, iar alte câteva mii de credincioși ortodocși vor fi la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cea mai veche așezare cu viață monahală neîntreruptă din România.
Local
Festivalul de Film Documentar fARAD revine la Arad, cu o incursiune cinematografică în lumea animală, în cea de-a 13-a ediție.