47 este locul ocupat de către arădeanca Daniela Dodean-Monteiro în clasamentul mondial al jucătoarelor de tenis de masă pe luna octombrie.
TOURS. Jucătoarea de tenis de masă Bernadett Balint se pregăteşte de Top 10 Europa, concurs programat în acest week-end, în Franţa.
ARAD. Pun accent pe schimbul de mâine şi sunt extrem de atenţi în alegerea celor care îi instruiesc pe viitori fotbalişti ai Aradului.
ARAD. Singurul liceu din Arad care a intrat pe lista primelor 50 de licee la nivel național este Colegiul Național „Moise Nicoară” clasat pe locul al 16- lea.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
România
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
1
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.