ARAD.Comisia Europeană va monitoriza referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
ARAD. Deputatul Mihai Calimente este convins că USL va aduna suficiente voturi pentru a-l suspenda pe Traian Băsescu, ori joi, ori vineri.
ARAD.Cedarea lui Băsescu în episodul Consiliul Europei, între „cel mai deştept cedează” şi „se teme de suspendare”.
Din când în când, mai iese la rampă câte un PSD-ist de marcă, anunţând apropiata cădere a lui Traian Băsescu. În ianuarie 2013, dacă Băsescu nu se potoleşte, îl suspendăm, spune eminenţa cenuşie a PSD, Viorel Hrebenciuc.
Arad. Nu degeaba oficialităţile locale au decis să serbeze timp de patru zile Ziua Naţională a României. Dacă decizia iniţială a fost apreciată de toată Opoziţia, ce va urma s-ar putea să aibă parte şi de critici.
ARADON Sport local
BEKESCSABA. Înotători veterani din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria) şi-au dat întâlnire la Trofeul ,,Gaspar Ervin”, concurs internaţional ajuns la a 27-a ediţie.
UT Arad
BUCUREŞTI. După ce a debutat în play-out în zilele de vineri: 3-2, acasă, cu Hermannstadt Sibiu și 0-1, în deplasare, cu FCSB, iar în runda a treia o găzduiește duminică, 5 aprilie, pe Metaloglobus, UTA va juca într-o zi de sâmbătă, cu FC Botoșani, în runda cu numărul 4.
Local
ARAD. Amendamentul depus de deputatul Răzvan Cadar aduce bani pentru baza sportivă din Moneasa.
România
Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
3
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 25 martie 2026 – 9 aprilie 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Lalelelor și strada Mioriței, pentru traficul care traversează calea de tramvai.
Local
Spitalul Județean Arad anunță un nou tip de tratament pentru pacienții care au Parkinson în stadiu avansat.
Local
Prefectura a organizat o ședință la Consiliul Județean Arad unde s-a vorbit despre reorganizare, proiecte și plăți.
1
Local
Deputatul Geanina Pistru anunță că, printr-un amendament, a atras 3,8 milioane de lei pentru Spitalul Județean Arad.
2