ARAD.Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, s-a întâlnit cu ministrii de interne ai Finlandei şi Frantei.
BATA. Toți polițiștii de pe Valea Mureșului au fost convocați în Bata de către ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș. Conducerea Poliţiei împreună cu polițiștii au prezentat modul în care a fost implementat conceptul de poliție rurală.
ARAD. Dorel Căprar acuză atât discursul ministrului Igaş privind alegerile cât şi decizia de a interzice adunările publice.
Arad. Gata pregătiţi de sărbătoare şi nu de oricare, ci de Ziua Pompierilor.
ARAD. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, au inaugurat dispeceratul unic 112 din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad (ISU). Practic, prin unificarea dispeceratelor celor trei mari instituţii, Poliţie, Ambulanţă şi ISU, timpii de reacţie şi de intervenţie vor scădea destul de mult.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Local
Un dosar penal, amenzi de peste 16 mii de lei și două femei încătușate. Totul în urma unui scandal iscat în parcarea Carrefour Aradul Nou.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
1
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.