De multe ori, mă întreb dacă mai există democraţie la noi. Probabil, unii dintre cititori sunt deja iritaţi. Cum să nu avem democraţie, din moment ce avem pluripartitism, alegeri libere, dreptul de a huidui, vorba lui Gabriel Liiceanu... Atunci, poate că ar trebui să reformulez. Şi să mă întreb ce fel de democraţie mai e şi asta. S-a luat în zeflemea, illo tempore, „democraţia originală” a lui Ion Iliescu. Dar, oare, „democraţia” lui Traian Băsescu de ce natură este? Cum am putea defini democraţia în care preşedintele pune Constituţia sub oala cu ciorbă?

Blaga a pierdut doar o batalie

Convenţia Naţională a PDL a fost, la urma urmei, o confruntare între Vasile Blaga şi Traian Băsescu. Emil Boc nu a contat în această ecuaţie decât ca substitut al unui preşedinte de republică blocat de Constituţie să fie, de drept, şi preşedinte al unui partid.

PD-L este, de departe, un as al manipulării opiniei publice. Nimic surprinzător: imaginea partidului e atât de şifonată încât majoritatea electoratului nu-l mai recunoaşte. Aşa că e nevoie de multă ingeniozitate pentru a o reconstitui, pentru a-i şterge petele, pentru a o retuşa. Asimilat în conştiinţa românilor cu incompetenţa şi corupţia, partidul lui Traian Băsescu luptă din răsputeri să scape de aceste „bube”, să redevină partidul capabil să seducă electoratul cu un car de promisiuni, pe cât de mieroase, pe atât de mincinoase.

În cei şapte ani de „domnie”, Traian Băsescu a reuşit contraperformanţa de a discredita toate instituţiile esenţiale ale statului, de a le copleşi cu o imensă cotă de neîncredere în rândul populaţiei.