ARAD - S-a desfăşurat o nouă ediţie a Festivalului internaţional de film de foarte scurt metraj „Très Courts”.
Festivalul internațional de filme de foarte scurt metraj „Très Courts”, la Bibliotecă.
ARAD. Sala „Concordia” a Bibliotecii Județene va găzdui în zilele de vineri 4 mai, de la ora 17.30 și sâmbătă 5 mai, ora 17.00, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului internațional de filme de foarte scurt metraj – Très Courts.
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
1
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.