Preşedintele pe municipiu al Partidului Liberalilor şi Democraţilor Arad (ALDE), Ionel Ciupe, este convins că Vasile Blaga şi preşedintele Klaus Iohannis nu au nici cea mai mică intenţie de a-l pune pe Cătălin Predoiu în funcţia de prim ministru, în ipoteza că PNL ar ajunge la guvernare şi că acesta este folosit pe post de marionetă în lupta cu PSD.
Zeci de mașini au fost parcate ore în șir în parcul din apropierea teraselor de pe Malul Mureșului.
ARAD. Deputatul Mihăiţă Calimente se numără printre parlamentarii de care se interesează ANI, în privinţa decontărilor pe care le-a făcut pe cabinetul său parlamentar.
Plasată de către Băsescu şi Ponta în fruntea DNA, baschetbalista Laura Codruţa Kovesi se teme că politicienii vor încerca să arunce la coş legile care permit trupei pe care o conduce să taie şi să spânzure, fără a se teme că va da socoteală cuiva.
ARAD. Vicepreşedintele PDL, Traian Igaş, a participat, luni, la şedinţa Biroului Permanent Naţional, la care s-au luat decizii privind calendarul partidului în perioada următoare. „ În scurt timp, se vor alcătui comisii de specialitate ale partidului, cu sarcina de a monitoriza tot ceea ce înseamnă activitate guvernamentală.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).