În opinia lui Ciupe, Predoiu demonstrează în fiecare zi că habar nu are de economie, iar un Guvern condus de el ar fi o adevărată catastrofă. „Dacă aveam o umbră de îndoială asupra faptului că Predoiu nu este decât o marionetă în mâinile lui Blaga, Iohannis şi Gorghiu, aceasta mi-a fost spulberată definitiv, după ce l-am ascultat ce spunea într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune. Spunea Predoiu că actualul Guvern nu va putea să procedeze la relaxare fiscală, în condițiile în care „nu are încrederea necesară să atragă investiții suplimentare și nu are știința să facă investiții în infrastructură”. După „imensa” lui pricepere, înainte de a face această relaxare, trebuie să reluăm investițiile, să plătim datoria către firmele private – care aproape a ajuns la 400 de milioane de lei etc. Or, este la mintea oricărui învăţăcel în ale economiei că tocmai relaxarea fiscală este cea care atrage investiţiile. Cum se zice, Predoiu pune căruţa înaintea cailor”, spune Ciupe. Consilierul municipal este de acord că statul trebuie să-şi plătească datoriile către firmele private, numai că „nu la mediul de afaceri se referă Predoiu când vorbeşte de plata datoriilor, ci la firmele de casă ale PDL, care au primit comenzi cu toptanul, fiind abonate la sifonarea banului public. Acele firme clientelare nu suportă faptul că au fost decuplate de la banul public şi vor banii pentru contractele supraevaluate, umflate de trei, patru sau cinci ori faţă de preţul real. Avem exemplu concret la Arad, cu pasajul la care nu s-a putut organiza licitaţie, deşi banii erau asiguraţi, pentru că firma pedelistă care începuse lucrările, deşi era în insolvenţă, a refuzat cu încăpăţânare să renunţe la contract. La comanda PDL, a tras pur şi simplu de timp, pentru ca PDL să aibă motiv să acuze Guvernul. Predoiu spune că relaxarea fiscală trebuie precedată de reforme, făcându-se că nu înţelege că măsurile cuprinse în programul de relaxare fiscală constituie ele însele o reformă. Aşadar, nu cred că Blaga şi Gorghiu vorbesc serios atunci când afirmă că Predoiu este propunerea lor de prim ministru, ar însemna sinucidere curată să mergi pe mâna unui om total nepriceput. Cu alte cuvinte, în cazul lui Predoiu nu se potriveşte sintagma premierul din umbră, ci cea de premier în ceaţă totală”.
Ciupe: Predoiu nu este premier din umbră, ci din ceaţă totală”
Preşedintele pe municipiu al Partidului Liberalilor şi Democraţilor Arad (ALDE), Ionel Ciupe, este convins că Vasile Blaga şi preşedintele Klaus Iohannis nu au nici cea mai mică intenţie de a-l pune pe Cătălin Predoiu în funcţia de prim ministru, în ipoteza că PNL ar ajunge la guvernare şi că acesta este folosit pe post de marionetă în lupta cu PSD.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Chestorul Dan Stoicănescu, inspectorul șef al IPJ Arad, este acuzat de Sindicatul Europol că folosește mașina de serviciu pentru naveta Arad-Timișoara, cu toate că primește bani „de chirie”.
Local
De câteva zile Aeroportul Internațional Arad a prins viață. Lume multă, agitație, mașini, forfotă, dar mai ales avioane și zboruri naționale și internaționale.
1
Local
Vineri, 6 noiembrie, este ultima zi când producătorii agricoli mai pot depune cereri de sprijin pentru despăgubiri.
Mapamond
Democrații au obținut marți majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, în alegerile de la jumătatea mandatului, înregistrând victorii de amploare care au pătruns adânc în fiefurile republicane, în timp ce zeci de milioane de alegători i-au transmis o critică usturătoare președintelui Donald Trump, transmite miercuri Reuters.
1
ARADON Sport local
Brankica Hadzovic, fostul căpitan de la FCC Baschet UAV Arad și actualul manager al clubului, se luptă de peste doi ani cu un cancer agresiv la sân, care s-a extins la ficat. Sârboaica a vorbit despre pierderea tatălui său, trecerea la chimioterapie, dezamăgirea că nu a dat rezultate, plecarea la tratament în Turcia și ajutorul primit din partea oamenilor.
Mapamond
Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa.
România
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă.
1
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, cel mai probabil, de la începutul anului viitor.
1
România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!