ARAD. Oraşul nostru este gazda Olimpiadei naţionale pentru elevii cu deficienţe de vedere. Cei peste 50 de tineri sosiţi din toată ţară vor da timp de două zile probe la limba şi literatura română, matematică, limba engleză, istorie (probe scrise), tehnologia informaţiei şi citire rapidă Braille (probele practice).
Bunurile de pe domeniul public al municipiului au o valoare mai mare cu peste 1 milion de lei.
Oferă judeţului apa cea de toate zilele. Dar şi banii primiţi de conducerea Companiei de Apă sunt pe măsură.
Serviciile medicale oftalmologice oferite pe străzi sunt aspru criticate de firmele din Arad specializate în acest domeniu.
Aradul găzduieşte, în aceste zile, Olimpiada Naţională pentru elevii cu deficienţe de vedere.
Pompierii militari arădeni au lichidat cele trei incendii izbucnite, joi după-amiază, în județul Arad, fără ca flăcările să se propage la construcțiile învecinate.
Arădenii sunt aşteptaţi vineri şi sâmbătă, de la ora 20, în Parcul Eminescu.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare nowcasting Cod Portocaliu pentru mai multe localități din județul Arad. Sunt prognozate ploi torențiale, vijelii și grindină, iar autoritățile au transmis un nou mesaj RO-Alert.
Biletele au fost alocate pentru Seria 8, cu începere din 17 august, şi acoperă 22 de staţiuni din toată ţara.
Trei incendii au izbucnit, joi după-amiază, aproape în același timp în județul Arad. Pompierii acționează la un incendiu de locuință în Ilteu și la alte două incendii de vegetație uscată, în Neagra și în zona Ineu.
Două avertizări nowcasting Cod Portocaliu au fost emise joi după-amiază pentru o mare parte a județului Arad. Fenomenele prognozate includ ploi torențiale, vijelii și grindină, iar autoritățile au transmis mesaje RO-Alert în toate localitățile vizate.
Înalta Curte de Casație și Justiției a respins, joi, contestațiile și a dispus începerea judecății pe fond în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.