ARAD. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Lumânărilor Aprinse, Asociaţia Română Anti-SIDA Arad a organizat, alături de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, o ceremonie de comemorare a persoanelor decedate din cauza SIDA.
CERMEI. Din cele 11 victime ale accidentului, doar două persoane s-au aflat în stare mai gravă, însă viaţa lor nu a fost pusă în pericol.
ARAD. Biroul de asistenţă socială al Arhiepiscopiei Aradului a pregătit un spaţiu încălzit pentru persoanele fără adăpost şi copiii străzii din municipiu, care solicită sprijinul bisericii. Angajaţii şi voluntarii Arhiepiscopiei şi-au propus, de asemenea, să ofere ceai cald şi alimente persoanelor nevoiaşe care fac faţă cu greu frigului.
ARAD. Victimele se pot adresa Centrului pentru consilierea şi adăpostirea victimelor violenţei în familie „Teofania”.
ARAD. Deşi nu a fost dată încă în folosinţă, autostrada Arad-Timişoara a făcut deja patru victime... printre muncitori.
Local
Pe parcursul evenimentului, participanții și-au exprimat propriile opinii despre normele de etică pe „Peretele eticii”, un spațiu special amenajat pentru împărtășirea ideilor și reflecțiilor personale.
Local
Cei doi șoferi implicați într-un accident rutier produs luni dimineață, în municipiu, au suferit leziuni ușoare și au refuzat transportul la spital.
Local
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir este prăznuit luni, 26 octombrie 2026.
Mapamond
Claxoane în cascadă, o mulțime jubilând și îmbrățișându-se: anunțul făcut duminică de naționalistul Aleksandar Vucic privind înfrângerea sa în alegerile legislative anticipate, după 14 ani de dominare a vieții politice sârbe, a provocat o explozie de bucurie pe străzile din Belgrad, transmite AFP.
1
România
Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul București, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
Local
Patru bărbați care au urcat la volan după ce au consumat alcool au fost depistați de polițiști în trafic.
Local
SÂNTANA. Polițiștii orașului Sântana au reținut doi bărbați, aceștia fiind acuzați de săvârșirea de infracțiuni rutiere.
UT Arad
Liga Profesionistă de Fotbal și reprezentanții deținătorilor drepturilor TV au anunțat programul ultimei etape, a XV-a, din turul sezonului regulat din Superliga.
Mapamond
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică; conform sondajelor de la ieșirea de la urne, ea este prima clasată din cei 26 de candidați, însă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, deoarece nu a obținut majoritatea, transmite Xinhua.
3