
BIHOR. O femeie de 63 de ani și fiul ei, de 27 de ani, din satul Adoni, au fost omorâți „cu o cruzime ieșită din comun” de un bărbat recidivist, din același sat, agresor sexual, cu scopul declarat de a întreține relații sexuale cu femeia pensionară, care i-a fost educatoare, a declarat marți, în conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Cristian Ardelean.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 09-02-2025 sunt următoarele:
România
În noaptea de 8 spre 9 februarie, aproape de ora 12, un tânăr s-a urcat la volanul unui autoturism fără permis de conducere şi a ucis un bărbat de 33 de ani, care îi era prieten.
UT Arad
UTA nu este dispusă să-l lase pe „mărunțiș”, cei de la U. Cluj oferă o sumă mică și procente la o eventuală revânzare.
ARADON Sport local
Echipele arădene de fotbal din ligile 3 şi 4 sunt în căutarea formulei ideale.
UT Arad
Arbitrul numărul 1 al României, Isvan Kovacs, vine la UTA – CFR Cluj. Fluierașul nu mai stă demult în Carei, ci chiar la Cluj!
1
România
Noi trageri loto vor avea loc duminică, la Loto 6/49, la categoria I, înregistrându-se un report de peste 2,99 milioane de euro, în timp ce la Noroc reportul cumulat depășește 2,45 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Loteriei Române.