ŞICULA. Sosiţi la teren în ultima clipă, în formulă restrânsă, fără nici o rezervă, jucătorii din Varfurile nu au putut emite pretenţii în faţa unei echipe din Şicula, care are o faţă nouă, schimbată în bine, de la venirea lui Viorel Hanc în fruntea grupării.
După terminarea programului de la şcoală, Şcoala „Fraţii Neuman” din Gai, fosta Generală 10, porneam scuterul şi nu-l opream decât în curtea firmei lui de materiale de construcţii, aflată tot în Gai. Îmi pregătea cafeaua şi ne aşezam la o partidă de şah. Până aranjam piesele şi chiar în timpul jocului vorbeam bineinţeles de fotbal...
ŞICULA. Deranjat de atitudinea unor spectatori, pentru că suporteri nu pot fi numiţi, care au avut un limbaj vulgar la adresa reprezentantelor sexului frumos din brigada de arbitri de la jocul - unul de vacanţă – dintre Crişul Alb Şicula şi Viitorul Sepreuş (scor 6-3), Viorel Hanc, preşedintele grupării din Şicula şi-a prezentat demisia.
Intrat de puţină vreme în familia fotbalului judeţean, Viorel Hanc, s-a impus prin prestanţă, corectitudine şi ambiţia de a demonstra că poate transforma o echipă, Crişul Alb Şicula - deh, sângele de fiu al locului îi clocoteşte în vene - , dintr-o „Cenuşăreasă” a sportului rege judeţean, într-o „Albă ca Zăpada”.
ŞICULA. A devenit o tradiţie pentru Crişul Alb Şicula de a-şi măsura forţele, la început şi final de sezon, cu altfel de adversari faţă de eşalonul în care evoluează: „Onoare”.
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că i-a spus președintelui Nicușor Dan că își dorește ca un program de guvernare să fie prezentat la Parlament cu cel puțin 48 de ore înainte.
Liderul Grupului Minorităților Naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, estimează că viitorul Guvern va fi unul minoritar.
Instanța anulează definitiv certificatul de urbanism și autorizația de construire care au permis dezvoltarea proiectului de la fostul Antrepozit Andrényi, de pe 6 Vânători.
Proiectul actualizează și regimul sancțiunilor. Pentru o serie de abateri prevăzute de regulament, inclusiv pentru neconcordanțe între declarația de protecție fonică și situația constatată în teren, amenzile vor fi cuprinse între 2.000 și 2.500 de lei.
1
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, la finalul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că există două variante de guvern minoritar, o a treia variantă fiind un guvern „cu o majoritate foarte subțire”. Au existat întrebări legate de o posibilă sesiune extraordinară, cum și când ar funcționa - la început de iulie sau mai târziu.
USR nu va putea să susțină un guvern din care face parte PSD, a afirmat, marți, președintele USR, Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat marți, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că un Pact pentru România reprezintă o formulă realistă prin care se poate avea în termen scurt un guvern învestit.
1
Președintele AUR, George Simion, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că partidul său este „atașat valorilor românești” și că fără acesta nu se poate rezolva criza guvernamentală.
1
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți, în urma consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că PSD este gata să își asume guvernarea.