ARAD. La sfârşitul lunii octombrie urmează un nou eveniment din seria „Întâlnirilor cu personalităţi marcante ale vieţii culturale româneşti ” cu publicul arădean.
ARAD. Peste 100 de arădeni mai au de primit încă bani de la FNI. Cifra a fost dată de şeful AVAS aflat în vineri la Arad. Marius Obreja a declarat că peste 80% dintre păgubiţii FNI, mai exact 568 de persoane din judeţul Arad şi-au primit banii, circa 3 milioane lei.
ARAD. Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Marius Lucian Obreja, va fi vineri în Arad, în vizită oficială. În programul acestuia apar vizite la Astra Vagoane Călători, la Victoria SA, dar şi întâlniri cu prefectul şi subprefectul Aradului şi cu oamenii de afaceri din judeţul nostru.
ARAD. O delegaţie a cunoscutei asociaţii internaţionale EYCA - European Youth Card Association (Asociatia Europeana a Cardurilor de Tineret) însoţită de Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA, a vizitat, zilele trecute, Campusul Universitar „Vasile Goldiş” din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
UVVG şi Institutul Regional de Stat de Ştiinţe Umaniste din Moscova au semnat primul acord de cooperare ştiinţifică.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.
Local
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.
Local
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.
Advertorial
Marți, 29 septembrie, ziua lui Ciprian de la Calla se transformă într-o zi a cadourilor pentru clienți. În toate magazinele Calla, fiecare cumpărătură de minimum 100 de lei îți dă dreptul să extragi un bilețel din urna aniversară. Iar aici apare surpriza: toate bilețelele sunt câștigătoare si contin produse ZVÂC!