ARAD - Ministul Elena Udrea a semnat mai multe contracte de finanţare pentru Pecica, Lipova şi Arad.
Deputatul Ion Popescu, vicepreşedinte al Adunării Parlamentare de la Strasbourg, a vizitat UVVG.
Anca Boagiu, la încă o vizită pe şantierele din Arad, de această dată urmată de felicitări şi promisiuni de bonificări.
Medierea în afaceri este tema cărţii pe care o va lansa deputatul sâmbătă, la Hotel Central.
Vizită cu anunţuri: efectivele din structurile MAI vor fi restructurate în următoarele 90 de zile.
Libanul trebuie să fie inclus în acordul de încetare a focului între SUA și Iran, a declarat joi șefa diplomației britanice, Yvette Cooper, potrivit Reuters.
Casa Albă a reproșat miercuri statelor membre ale NATO faptul că au întors spatele Statelor Unite în războiul împotriva Iranului, chiar înaintea unei întâlniri între președintele american, Donald Trump, și Mark Rutte, acesta din urmă considerând, dimpotrivă, că țările europene și-au respectat promisiunile, relatează AFP.
Marina Gărzilor Revoluționare Iraniene a anunțat joi că navele care trec prin strâmtoarea Ormuz trebuie să utilizeze două rute alternative, apropiate de coastele iraniene, invocând posibilitatea existenței unor mine pe ruta obișnuită în largul mării, notează AFP.
Fermierii mai au doar trei zile pentru a solicita ajutorul de minimis pentru legumele cultivate în spații protejate.
Temperaturi sub pragul înghețului au fost înregistrate joi dimineața în mai multe localități din județul Arad, potrivit unei informări publicate de comunitatea meteorologică Arad Weather Forecast and Reports. Specialiștii avertizează că episoadele de frig ar putea continua și în următoarele două nopți, mai ales dacă cerul rămâne senin.
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că propunerile pentru șefii marilor parchete nu aparțin PSD și că și-a format propria opinie despre candidați în urma discuțiilor purtate cu zeci de procurori.
O traficantă de droguri, supranumită „Regina ketaminei”, a fost condamnată miercuri la 15 ani de închisoare în legătură cu supradoza care i-a fost fatală unui star din serialul TV „Friends”, Matthew Perry, inclusiv pentru rolul pe care ea l-a jucat în furnizarea dozei ce conținea acest anestezic puternic care l-a ucis pe actor, informează Reuters.
1