Pensionarii din Nădlac şi invitaţii lor au petrecut ca-n poveşti de Ziua Vârstnicilor.
Asociația Tinerilor pentru România: “Tinerii din ziua de azi trebuie să cunoască cel puțin două limbi străine”.
Arad. Se deschis porţile bisericii pentru artă sau mai exact pentru Ziua Europeană a Patrimoniului. Sâmbătă, 20 septembrie 2014, unul din edificiile emblematice ale Aradului, Biserica Ordinului Minoriților “Sfântul Anton de Padova” sau Catedrala Romano-Catolică (așa cum o numesc cei mai mulți dintre arădeni), își deschide porțile monumentale la ora 11:00 pentru evenimentul dedicat vizitatorilor interesați de arhitectură și artă.
ARAD. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad (ISU) anunţă sărbătorirea Zilei Pompierilor în data de 13 septembrie. Programul este unul complex, iar arădenii sunt aşteptaţi să participe la manifestările organizate de ISU.
Institutul Cultural Român Budapesta sărbătoreşte, la Micherechi, „Ziua Limbii Române”.
România
PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării, iar PNL nu acceptă lecții despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză, susțin reprezentanții Partidului Național Liberal într-un comunicat de presă.
România
Social democratul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, afirmă că PSD are un comportament responsabil în actuala criză politică, la fel ca în 2021 când a venit la guvernare în urma certurilor dintre PNL și USR, spre deosebire de cele două formațiuni, care au păstrarea puterii ca „unică miză cinică”.
Mapamond
Israelul, Libanul și Statele Unite au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile acestuia, dar cu obiectivul declarat de a deschide calea către o pace și o securitate durabile, a anunțat secretarul de stat american Marco Rubio, după mai multe zile de discuții menite să conducă la încetarea luptelor dintre Israel și militanții Hezbollah susținuți de Iran, transmite AFP.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.