ARAD. La mulți ani România! Mesajul a răsunat astăzi în tot Aradul, iar arădenii au purtat cu mândrie stegulețe și cocarde cu însemnele naționale. Spectacolul folcloric organizat de administrația publică locală a atras sute de arădeni pe platoul din fața Palatului Administrativ, chiar dacă temperaturile de afară au urcat cu greu peste limita înghețului.
Peste 300 de militari şi tehnică militară aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, SRI şi Serviciului de Protecţie şi Pază au participat sâmbătă, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, care a început pe Bulervardul Eroilor, piaţa Avram Iancu şi s-a încheiat pe strada Dorobanţilor.
Sute de clujeni au participat sâmbătă dimineaţa la manifestările dedicate Zilei Naționale a României care au început la Cluj-Napoca cu o slujbă religioasă în Catedrala Mitropolitană din Piața Avram Iancu.
Circulaţia rutieră va fi restricţionată în centrul municipiului Cluj-Napoca cu ocazia manifestărilor organizate de Ziua Naţională a României.
Un mesaj de la eleva Lăzărescu Gianina, din cl. a IX-a B, Liceul Teoretic Pancota.
România
Rata anuală a inflației a scăzut la 8,16% în luna iulie, de la 10,42% în iunie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 7,93%, iar mărfurile alimentare cu 5,03%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Local
Peste 20.000 de pelerini catolici sunt așteptați la Basilica Papală Maria Radna, din Lipova, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, unde vor avea loc slujbe în mai multe limbi, iar alte câteva mii de credincioși ortodocși vor fi la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cea mai veche așezare cu viață monahală neîntreruptă din România.
Local
Festivalul de Film Documentar fARAD revine la Arad, cu o incursiune cinematografică în lumea animală, în cea de-a 13-a ediție.
Local
Primăria Arad anunță o nouă acțiune de dezinsecție, programată în 13 și 14 august, atât pe domeniul public, cât și în spațiile private aflate în vecinătatea zonelor tratate. Intervențiile vor viza țânțarii adulți și căpușele, iar arădenii sunt sfătuiți să evite zonele în care se fac pulverizările.
Local
Arădenii vor putea descoperi arta florală japoneză, pictura și estetica niponă în cadrul evenimentului „Blooming Water”, inclus în programul Zilelor Aradului 2026. Expoziția va fi găzduită, în perioada 21-23 august, în holul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și va fi completată de ateliere de Ikebana și pictură.