O echipa de cercetatori canadieni a descoperit cu surprindere ca rata sinuciderii este cu 73% mai ridicata in cazul femeilor cu implanturi fata de cele care nu au apelat la chirurgia estetica.
Silicoanele i-au salvat viaţa. O femeie din Bulgaria este acum fericită că a apelat la chirurgia estetică pentru a-şi mări sânii.
Un prezervativ care a fost creat pentru a aduce în pat armonie va ieşi pe piaţă în Ucraina.
Nu numai sexul e important ci şi poziţiile alese de către parteneri. Un studiu realizat recent în Statele Unite a scos la iveală faptul că partenerii se gândesc înainte de a face sex şi la poziţiile pe care le vor practica.
Bărbaţii, deşi au partenere preferă să şi plătească pentru sex. Potrivit unui studiu realizat recent în Marea Britanie aproape jumătate din bărbaţii chestionaţi şi care au o relaţie stabilă au pe lângă aceasta şi aventuri, plătite.
Bărbaţii au stilul lor propriu de a-şi trăi viaţa şi de a gândi. Bărbaţii adoră să facă grătare însă nu să şi gătească.
Femeile înalte au mai multe şanse să conceapă gemeni. Motivul ar putea fi un factor de creştere de tip insulină care influenţează atât creşterea în înălţime cât şi conceperea de gemeni.
Un studiu realizat în Marea Britanie a scos la iveală faptul că britanicii ar renunţa până şi la a face sex numai să trăiască o sută de ani.
Iar oamenii care isi permit, atat la propriu cat si moralmente vorbind, nu ezita sa-si cumpere fericirea, inclusiv in cuplu.
Local
Advertorial. Într-o casă veche, alegerea dintre sobă pe lemne și șemineu începe mai puțin cu aspectul flăcărilor și mai mult cu încăperile care trebuie încălzite. O sobă compactă poate fi potrivită pentru o cameră folosită zilnic; un șemineu cu focar închis poate deveni punctul central al unui living renovat. Dar niciunul nu se alege doar după fotografie. Traseul coșului de fum, accesul aerului de ardere și materialele din jur pot schimba complet proiectul.
Mapamond
Deputații irlandezi au aprobat miercuri o legislație controversată care vizează eliminarea unui mecanism ce împiedica desfășurarea în străinătate a soldaților irlandezi participând la misiuni de menținere a păcii fără undă verde din partea Națiunilor Unite, relatează AFP.
Mapamond
Elon Musk a adoptat un ton amenințător miercuri, ca urmare a informațiilor din presă privind intenția democraților de a spori anchetele parlamentare asupra lui în cazul unei victorii la alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP.
Advertorial
Pentru investitorii imobiliari din Arad, prețul de achiziție este doar începutul. Costul total, potențialul de închiriere și valoarea de revânzare sunt cele care fac diferența între o proprietate cumpărată și o investiție bine aleasă.
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
2
România
Bărbatul angajat de Călin Georgescu să caute microfoanele instalate de procurori în vila din Mogoșoaia a fost plasat de DIICOT sub control judiciar, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
8
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
3
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
4