Angelina Jolie, Brad Pitt şi copii lor sunt cea mai reuşită familie a anului 2006. Declaraţia aparţine revistei People. Nonconformistul cuplu de actori are trei copii: doi adoptaţi Madoxx şi Zahara, şi mezina Shiloh Nouvel.
Cât despre împărţirea rolurile în familie se pare că Angelina este o mama severă, în timp ce Brat îi răsfaţă pe cei trei micuţi. Jolie, în vârstă de 31 de ani, a dezvăluit într-un recent interviu că ea este responsabila cu sancţiunile disciplinare, atunci când copiii fac vreo trăsnaie.
“Brad îi mai ceartă şi el uneori, dar dacă Zahara e prinsă cu ocaua mică, fuge imediat la tati, să scape de mine”, a povestit actriţa. Toată lumea este de acord, însă, ca cei trei sunt nişte copii fericiţi. Iar mama este şi ea de aceeaşi părere.
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad, care a fost inaugurat vineri, se află într-o clădire istorică reabilitată cu şase milioane de euro, în care în urmă cu peste un secol a funcţionat prima şcoală evreiască din Transilvania.
3
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, își exprimă regretul la trecerea în neființă a prof. univ. dr. Corneliu Pădurean. 1
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!