„Clubul spaniol cere anularea sancţiunii sportive (două meciuri cu porţile închise) şi a celei financiare (amendă de 150.000 de euro) şi solicită ca sancţiunea sportivă să fie suspendată, având în vedere în special apropierea următorului meci din Liga Campionilor de la Madrid, cu PSV Eindhoven, programat la 26 noiembrie 2008.
Cele două părţi au posibilitatea să ceară o procedură de urgenţă, în cazul în care vor ca decizia finală să fie anunţată înainte de 26 noiembrie”, a anunţat TAS. Comisia de Apel a UEFA a redus, săptămâna trecută, sancţiunea clubului Atletico Madrid, la două meciuri cu porţile închise, dintre care unul cu suspendare. În schimb, forul european a menţinut amenda de 150.000 euro şi suspendarea pentru două partide a tehnicianului Javier Aguirre.
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!