Arbitrul întâlnirii Dinamo-Gloria
Bistriţa, Ciprian Danşa, a declarat, luni,
că a greşit când nu a acordat un
penalty gazdelor în prelungirile partidei, la un
contact între Ciucă şi Andrei Cristea,
şi a adăugat că va suporta deciziile
care vor fi luate de CCA împotriva sa.
„Am greşit la acea fază şi voi
suporta consecinţele. Nu am revăzut faza la
televizor, însă toată lumea cu care am
vorbit mi-a zis că am greşit. Suntem oameni
şi suntem expuşi greşelilor. Îmi
pare rău că nu am avut mai mult noroc.
Dacă eram şmecher, ţineam jocul la
mijlocul terenului şi nu se mai
întâmpla această fază, dar eu am
vrut să dau cursivitate meciului. Asta este,
mergem mai departe, trebuie să
învăţăm din greşeli, iar
dacă nu vom face asta, nu avem cum să
progresăm niciodată”, a spus
Danşa.
Centralul din Oradea a explicat faza controversată
din ultimul minut al prelungirilor: „Jocul m-a
prins departe de acea fază. A fost o degajare a
portarului, apoi pasa de la mijlocul terenului şi
am fost prins la 25-30 de metri de acea fază.
Iniţial, am văzut că mingea a mers
în lateral din acel contact şi am crezut
că fundaşul a lovit balonul. Era ultimul
minut şi am considerat că nu este o fază
clară şi am lăsat jocul să
continue”.
Ciprian Danşa a comentat şi zvonurile
potrivit cărora, la finalul
întâlnirii, jucătorii dinamovişti
ar fi intrat în cabină arbitrilor: „Nu
am fost bruscat de jucătorii sau oficialii echipei
gazdă după fluierul final. Au fost
discuţii normale, ca după fiecare meci.
Uşa cabinei noastre a fost deschisă mereu, nu
a intrat nimeni peste noi. S-au auzit strigăte la
vestiare, însă nu ne-a reproşat nimeni
nimic”.
În minutul 90+4 al partidei Dinamo-Gloria
Bistriţa, scor 1-1, roş-albii au solicitat o
lovitură de pedeapsă în urma unui duel
între Andrei Cristea şi Mădălin
Ciucă, dar centralul Ciprian Danşa a
lăsat jocul să continue. Reluările TV au
relevat că intervenţia fundaşului
Gloriei a fost neregulamentară.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!