Mai mulţi bărbaţi au fost prinşi de poliţişti, în trafic, conducând ori fără a avea permise auto, ori fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ori cu numerele de înmatriculare provizorii expirate. În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale. Astfel, doi bărbați au fost depistați pe drumurile publice conducând autoturisme fără a deține permis de conducere: Astfel, unul dintre bărbaţi – în vârstă de 33 de ani – a fost depistat pe strada Pădurii, iar celălalt – de 29 de ani – pe raza comunei Şiria.
Pe numele lor au fost întocmite dosare pentru că au condus autoturisme pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere. Pe DN 79, în afara localității Șimand, oamenii legii au mai depistat un bărbat de 43 de ani din Cermei care conducea un autovehicul având numerele de înmatriculare provizorii cu valabilitatea expirată din 4 ianuarie 2017, în timp ce pe DC 9, pe raza localității Craiva, un bărbat de 50 de ani, din aceeași localitate conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,73 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
„Conform procedurii, în cazul celui depistat sub influența alcoolului, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat, respectiv conducere sub influența alcoolului”, au precizat reprezentanţii IPJ Arad.
Inconştienţii din traficul arădean
Inconştienţii din traficul arădean
Inconştinţă în traficul arădean: au urcat beţi la volan sau fără a avea permise de conducere.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Europarlamentarul arădean spune că România are nevoie de investiții în infrastructură și în oameni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
2
UT Arad
Istoria s-a repetat: atacantul UTA-ei a decis meciul cu FC Argeș, precum la ultima deplasare cu argeșenii.
Local
Toți cei patru agresori au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind obligați să poarte brățări electronice.
1
Local
Un bărbat din Arad care a amenințat că se sinucide a fost căutat de jandarmi și, când a fost găsit, asupra lui au fost descoperite droguri.
Local
Un proiect de lege care a trecut de votul Senatului propune sancțiuni pentru birocrația inutilă și stufoasă cerută de instituții.
Local
VINGA. Un polițist aflat în timpul liber a recuperat un cărucior pentru bebeluși care a fost furat din fața unui magazin din Arad.
1
România
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
1
UT Arad
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?
Citiți principiile noastre de moderare aici!