Totul s-a transformat într-un război urban : tinerii, în majoritate imigranţi, şi-au revărsat mînia asupra maşinilor şi magazinelor pe care le-au incendiat, dar şi asupra poliţiştilor, trimişi să calmeze spiritele. 2 săptămîni de violenţe, care s-au extins în toate marile oraşe din Franţa, au obligat guvernul de la Paris să declare situaţia de urgenţă.
Violenţele din Franţa au durat 18 nopţi la rând, timp în care au fost incendiate mii de maşini, iar sute de persoane au ajuns în arestul poliţiei. Totul a început pe 27 octombrie, când 2 adolescenţi dintr-un cartier de la periferia Parisului, locuit în majoritate de imigranţi africani şi arabi, au murit electrocutaţi. Ei fuseseră urmăriţi de poliţişti şi s-au refugiat într-un transformator electric. Tinerii s-au organizat aproape milităreşte, uniţi de o singură mare nemulţumire: aceea că, deşi născuţi în Franţa, nu au reuşit să se integreze în societate. Ei spun că nu au şanse egale şi că sunt discriminaţi.
Au reproşat guvernului că trăiesc în cartiere mizere şi că nu au locuri de muncă. Considerate cele mai violente tulburări de stradă după protestele studenţilor şi muncitorilor din 1968, confruntările s-au extins, treptat, la periferiile oraşelor Lyon, Toulouse, Lille, Marsillia, Strasbourg, Cannes şi Orleans. După 12 nopţi de violenţe fără precedent şi de neimaginat în Franţa secolului 21, autorităţile de la Paris au decretat starea de urgenţă. Consiliul de securitate internă, condus de preşedintele Jacques Chirac, s-a reunit într-o şedinţă extraordinară şi a activat o lege din 1955, de pe vremea războiului din Algeria. Şeful statului a spus că este o măsură de protecţie şi precauţie, o măsură necesară şi temporară, care oferă forţelor armate toate mijloacele de a readuce definitiv calmul.
Pentru că starea de urgenţă nu poate dura mai mult de 12 zile, parlamentul a votat prelungirea ei cu trei luni. Abia după ce întreaga ţară a fost cuprinsă de flacăra revoltelor, puterea şi-a dat seama că trebuie să ia măsuri concrete.
Preşedintele Chirac s-a adresat naţiunii, iar premierul de Villepin a anunţat o serie de măsuri economice, menite să redreseze situaţia din suburbii, în special prin crearea de locuri de muncă. Rebeliunea tinerilor imigranţi a redeschis răni mai vechi şi a scos la iveală enorma prăpastie creată între francezii nativi şi marea majoritate a imigranţilor, încă neasimilaţi şi neadaptaţi la societatea în care încearcă de ani de zile să îşi croiască un drum.
Citiți principiile noastre de moderare aici!