Cazul ostaticilor români – asociat cu cel al jurnalistei franceze Florence Aubenas, a fost unul aparte în context – generând sute de comentarii şi analize. 2005 a adus şi o schimbare de strategie în materie de răpiri – apariţia unor grupări specializate în răpirea şi vânzarea ostaticilor către militanţi islamişti, cu mult mai organizaţi şi, astfel, mai periculoşi. Revendicările acestora din urmă au fost, în majoritatea cazurilor, de ordin politic.
Început sub semnul unei farse cu ostatici, puse la cale în februarie 2005, pe un site islamist, anul avea să se încheie cu o tensiune reală, legată de soarta unui inginer francez răpit pe 5 decembrie în Irak. Cazul lui Bernard Planche a fost precedat de cel al unei ostatice germane, Sussane Osthoff, răpită pe 25 noiembrie şi eliberată după două săptămâni.
Revendicările răpitorilor – similare. Retragerea trupelor din Irak. Aceeaşi solicitare a fost formulată şi în cazul ostaticul australian Douglas Wood, eliberat şi el după săptămâni de coşmar. Deznodământ fericit şi în cazul ostaticei italiene Giuliana Sgrena, o jurnalistă a cărei eliberare a generat însă o dramă. Unul dintre agenţii de securitate care o însoţea în drum spre aeroportul din Bagdad a fost ucis de tiruri lansate din eroare de americani. Cazul a generat o adevărată controversă şi a riscat să deterioreze relaţiile Washington-ului cu Roma, unul dintre principalii săi aliaţi în Irak.
Controverse nelămurite nici acum a provocat şi cazul jurnalistei franceze Florence Aubenas, răpită împreună cu ghidul său irakian, Hussein Hanoun al-Saadi. Cei doi au fost eliberaţi după cinci luni de captivitate, iar mai multe declaraţii de după eliberare confirmă faptul că ea a fost ţinută ostatică în acelaşi loc cu jurnaliştii români Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci şi Eduard Ovidiu Ohanesian.
Cazul răpirii celor 3 jurnalişti români, şi a ghidului lor, Muhamad Munaf, face obiectul unor anchete în Statele Unite şi România. Răpirea, iniţial rodul unui complot pus la cale la Bucureşti, a luat o altă turnură, după ce răpitorii i-au predat, se pare, unei grupări mult mai periculoase. Detaliile acestei crize, nici acum clare, au devenit top secret pentru autorităţile de la Bucureşti.
De altfel, strategia răpirii unor occidentali de către infractori de drept comun, care îi predau ulterior grupărilor islamiste, a devenit o practică frecventă. În vreme ce primii au doar interese materiale, grupările care preiau ostatici formulează de regulă revendicări de natură politică, de genul retragerii trupelor din Irak sau eliberării de prizonieri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!