În accident și-au pierdut viața cei zece pasageri și pilotul aeronavei, a afirmat prefectul Yves Seguy într-o conferință de presă, anunțând sosirea în cursul zilei a ministrului de interne Laurent Nunez la locul accidentului.
Accidentul aviatic s-a produs în orașul Tomblaine, a anunțat prefectura locală, precizând că avionul aparținea unei școli de parașutism. Pilotul și toți cei zece pasageri, cinci cursante și cinci instructori, au murit în accident, potrivit sursei citate.
Cursantele erau asistente medicale care își exercitau meseria în regim independent, potrivit unei surse apropiate anchetei.
Avionul de tip Pilatus decolase de pe aerodromul Nancy-Essey.
Avionul s-a prăbușit în apropierea pistei, nu departe de o zonă rezidențială și două drumuri, potrivit unui corespondent AFP.
O celulă de urgență oferă sprijin rudelor victimelor care se aflau pe aerodrom în momentul accidentului, precum și martorilor tragediei.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!