Anul Nou - sărbătorit diferit în lume

Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cărţii “Zile şi mituri”, asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 de zile. Ideea înnoirii timpului supravieţuieşte în calendarul popular, unde “sfinţii” sunt tineri, maturi şi bătrâni, după cum s-au împărţit sărbătorile. Cei de la începutul anului sunt tineri (Sfântul Vasile, Dragobete, Sângiorz), la mijlocul anului sunt maturi (Sfântul Ilie, Sfânta Maria), iar ultimii sărbătoriţi sunt bătrâni (Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun). Există însă şi excepţii: Moş Alexă şi Baba Dochia (1 şi 17 martie), celebraţi primăvara, şi-au păstrat locul avut într-un străvechi calendar, cu începutul de an în perioada echinocţiului de primăvară.

Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este un timp ritual, împărţit simetric de Revelion în două segmente: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de 31 decembrie şi apoi până la Bobotează. În prima parte a ciclului, timpul se degradează: se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul şi, odată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Se face apoi simţit fenomenul solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin câte puţin, “cu cât sare cocoşul pe pragul casei” sau “cu cât se mişcă puiul în găoacea oului”.

Prin multe obiceiuri şi credinţe care exprimă la început teama, dezordinea şi haosul, iar după miezul nopţii de Revelion optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, oamenii acordă diverse semnificaţii fenomenelor naturale care se desfăşoară independent de voinţa lor.

Nu toate ţările sărbătoresc în acelaşi timp Anul Nou şi nici în acelaşi fel. Cu mult timp în urmă, timpul a fost împărţit în zile, luni şi ani. Unele calendare se bazează pe mişcările Lunii, altele pe ale Soarelui, în timp ce altele şi pe ale Lunii şi pe ale Soarelui.

În Europa, Anul Nou este adesea un timp al superstiţiilor şi prezicerilor. În unele părţi din Elveţia şi Austria, oamenii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că Papa, care se numea Silvestru, a capturat un teribil monstru de mare, care va scăpa şi va distruge lumea în anul 1000. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, toţi au fost fericiţi, dar în amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume fantastice.

În Grecia, ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii grecilor îşi lasă încălţările lângă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun.

În Scoţia, Anul Nou este numit “Hogmanay”, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, ce sunt apoi lăsate să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această primă persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar.

În ebraică, Anul Nou se numeşte “Rosh Hashanah”. Este o perioadă sacră, când oamenii se gândesc la ceea ce au făcut rău în trecut şi promit că vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cântă la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe şi produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei.

În calendarul islamic, care se bazează pe mişcările Lunii, data noului an este devansată cu 11 zile în fiecare an. În Iran, anul nou se sărbătoreşte în 21 martie. Cu câteva săptămâni înainte de această dată, oamenii pun seminţe de grâu la încolţit, în vase speciale. Până la sosirea anului nou, grâul creşte şi aminteşte de primăvară şi de viaţa nouă care începe.

Hinduşii nu sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa anului nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi, până când sunt conduşi de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, vestul Indiei, anul nou este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu cu festivalul Diwali, când pe acoperişuri se pun mici opaiţe cu ulei, aprinse.

În Vietman, Anul Nou este numit “Tet Nguyen Dan” sau mai simplu “Tet”. El începe la 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcţie de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou, se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.

Anul Noul chinezesc este celebrat cândva între 17 ianuarie şi 19 februarie, când este Lună Nouă, Yuan Tan. El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, aşa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei îşi sigilează ferestrele şi uşile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă.