Dacă toate pregătirile vor decurge conform planului, nava va fi lansată în spaţiu la începutul lunii iulie.
Misiunea celor şapte membri ai echipajului vizează finalizarea operaţiunile de construire a Staţiei Spaţiale Interrnaţionale şi prelungirea activităţii
telescopului Hubble. Acesta este cel de al doilea zbor al nevetei Discovery, primul fiind efectuat la 26 iulie, anul trecut.
NASA a cheltuit peste 2 miliarde de dolari pentru a aduce modificări radicale rezervorului cu combustibil solid, responsabil de dezastrul navetei Columbia. În timpul lansării navetei, fragmente din materialul izolator al acestui rezervor au lovit suprafaţa scutului termic, format din plăcuţe de siliciu.
La reintrarea în atmosfera terestră, fuzelajul navetei nu a mai rezistat temperaturilor extrem de ridicate şi a fost distrus. Un incident similar a avut loc şi la prima lansare a navetei Discovery, anul trecut, dar a fost remediat de astronauţi pe orbită, iar catastrofa nu s-a repetat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!