Miniştrii NATO, printre care se află şi secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, urmează să discute în special despre proiectele de extindere a Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), care îşi desfăşoară activitatea sub comandamentul NATO în sudul şi estul Afganistanului.
În aceste zone este concentrat şi nucleul forţelor coaliţiei (aproximativ 18.000 de militari) aflat sub comanda Statelor Unite şi având drept principală misiune urmărirea susţinătorilor fostului regim al talibanilor şi a militantilor reţelei al-Qaida. Statele Unite urmăresc ca, pâna la sfârşitul anului 2006, ISAF să preia controlul asupra tuturor operaţiunilor militare. Ministrul german al Apararii, Peter Struck s-a pronunţat însă pentru menţinerea celor două misiuni distincte în Afganistan.
“Nu vreau ca militarii noştri să fie supuşi unor pericole suplimentare dacă cele două mandate vor fi unificate”, a precizat marţi Struck, într-un interviu acordat postului de radio berlinez RBB.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!