E-uri şi alimentele care ne ucid

Se crede că efectele nocive ale E-urilor se concretizează în tumori maligne şi benigne şi distrugerea lentă a organismului uman. Aceşti aditivi sunt substanţe chimice adăugate într-o vastă gamă de produse alimentare, cu scopul de a le îmbunătăţi aspectul şi/sau gustul, sau pentru a le prelungi termenul de valabilitate. Pe ambalaj nu este trecută denumirea completă a aditivului, de aceea este folosită o formă standardizată, alcătuită din litera E (notaţi după provenienţă – Uniunea Europeană), urmată de trei cifre (1xx pentru coloranţi, 2xx pentru conservanţi, 3xx pentru antioxidanţi etc).

O definiţie mai largă a aditivului alimentar este dată de Codex Alimentarius (o culegere de standarde internaţionale aplicate alimentelor): aditivul alimentar reprezintă orice substanţă care nu este consumată ca aliment în sine şi nu este folosită ca ingredient constituent al unui aliment, care are sau nu valoare nutritivă şi care se adaugă intenţionat, cu un scop tehnologic (inclusiv modificări organoleptice – gust, miros, culoare) în timpul producerii, procesării, preparării, tratării, împachetării, ambalării, transportului şi stocării unui aliment, devenind un component sau afectând într-un fel caracteristicile alimentelor la care se adaugă. Acest termen nu include substanţele contaminante sau cele adăugate pentru a îmbunătăţi sau menţine calităţile nutritive, şi nici clorura de sodiu.




Compromisul alimentar

La capitolul conservare, gospodinele nu s-ar descurca fără sare, oţet sau aspirină. Toamnă de toamnă, acestea sunt ingrediente de bază pentru borcanele cu murături, zacuscă şi câte şi mai câte. Fierte, deshidratate, afumate sau marinate, alimentele se menţin o perioadă mai îndelungată, în mod natural. Tehnologia a adus în prim plan refrigerarea, congelarea, ambalarea în vid sau mediu de presiune joasă. Pe lângă aceste metode fizice, s-a dezvoltat şi conservarea chimică, care omoară sau inhibă dezvoltarea bacteriilor, fungilor, insectelor sau a altor microorganisme. În plus, blochează reacţiile chimice induse de oxigen sau metale care ar interveni în proprietăţile alimentului. Prezenţa aditivilor în alimente este necesară în cadrul producţiei industriale: până la consumator, este esenţială păstrarea proprietăţilor nutritive şi organoleptice, ceea ce nu ar fi posibil într-o perioadă limitată de timp.

Aditivii pot fi naturali – de origine minerală, vegetală sau extraşi din ţesut animal – sintetici – o replică industrială a moleculelor naturale -, sau artificiali. În timp ce aditivii naturali nu au efecte nocive asupra organismului, cei sintetici conţin solvenţi toxici care nu pot fi eliminaţi din produsul final, iar cei artificiali nu au nimic de a face cu natura şi cu care metabolismul nostru are de luptat. În consumarea acestora trebuie să se ţină cont de Cantitatea Zilnică Acceptabilă = cantitatea de aditiv alimentar, raportată la kg. de greutate corporală, care poate fi consumată zilnic pe perioada întregii vieţi, fără un risc semnificativ pentru sănătate.



Categorii de aditivi alimentari

În Europa, aditivii alimentari sunt împărţiţi în 25 de categorii:

* edulcoranţii – pentru îndulcit;
* coloranţii – pentru da culoare sau pentru a o schimba (E100-E180);
* acidifianţii – dau un gust uşor acid;
* corectorii de aciditate – cresc sau diminuează aciditatea;
* emulgatorii – asigură un amestec omogen între apă şi grăsimile alimentare (E400-E500);
* emulsificatorii – fac posibilă formarea şi menţinerea unui amestec omogen între două sau mai multe faze nemiscibile;
* substanţele – tampon – reglează şi menţin pH-ului specific alimentului;
* antispumanţii – pentru reducerea si prevenirea spumei;
* conservanţii – întârzie sau împiedică alterarea alimentelor (E200-E290);
* corectorii de gust şi de miros – schimbă/îmbunătăţesc mirosul şi gustul alimentelor;
* propulsorii – gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje;
* gazele de ambalaj – asemănătoare aerului;
* antioxidanţii – limitează oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul – râncezirea, schimbarea culorii (E300-E337).
* agenţii de gelificare – permit şi ajută la formarea gelurilor;
* sequestranţii – formează complexe cu ionii metalici;
* stabilizatorii – fac posibilă menţinerea proprietăţilor fizico-chimice ale alimentelor, menţinând omogenizarea dispersiilor, culoarea etc.;
* substanţele de îngroşare – măresc vâscozitatea produselor alimentare;
* îndulcitorii – substanţe (altele decât zahărul) care dau gust dulce alimentelor;
* coloranţii naturali şi coloranţi de sinteză;
* agenţii de afânare – contribuie la creşterea volumului alimentelor fără a modifica valoarea energetică;
* antiaglomeranţii;
* potenţatorii de aromă – menţin şi amplifică aroma specifică alimentului;
* substanţele – suport – facilitează transportul şi utilizarea aditivilor fără a modifica proprietăţile pe care se bazează utilizarea lor;
* enzimele;
* aromatizanţii.

E-urile care ne ucid

E123 … E239 – posibil cancerigeni. E123, E131, E142, E211 sunt incluse în compoziţia tuturor băuturilor răcoritoare.
E102 (tratrazină) – colorant galben pentru băuturi, muştar şi gem. Potenţial alergizant;poate genera tumori tiroidiene sau crize de astm bronşic. E102, E110, E120, E123, E124, E125, E126, E127, E141, E160, E330, E331, E332, E333 – potenţial alergizanţi.
E127 (eritrozină) – colorant roşu pentru compoturi şi alte alimente. Provoacă mutaţii genetice.
E220, E221, E222, E223, E224, E225, E226, E227 – interacţionează în metabolizarea vitaminei B.
E220, E221, E222, E223, E224, E225, E226, E227, E460, E461, E462, E463, E464, E465, E466, E470, E471, E472, E473, E474, E475, E476, E477 – irită tubul digestiv.
E251 (nitrat de sodiu) – cancerigen.
E252 (nitrat de potasiu) – cancerigen.
E320, E321, E211 (acidul benzoic şi derivaţii săi) – cancerigeni. Efect hipercolesteromiant.
E 621 (glutamat de sodiu), interzis în Europa Occidentală, se găseşte în supele instant concentrate, mezeluri şi unele condimente. Are efecte neurotoxice şi poate provoca migrene şi crampe.

Efectele nocive ale E-urilor devin evidente, de cele mai multe ori, după perioade îndelungate de timp, iar cauzele bolilor sunt greu de pus pe seama acestora. În plus, consumatorii nu sunt conştienţi de pericolele la care se expun atâta timp cât informaţiile de pe ambalaje se limitează strict la nume generice „E127”, „coloranţi alimentari” sau „emulsifianţi”. De fapt, ambalajele acestor alimente ar trebui să conţină avertismente de tipul celor de pe pachetele de ţigări.