Descoperirea a fost făcută prin intermediul unei tehnci moderne care utilzează razele X.
Oamenii de ştiinţă ştiau deja că în acea pictură se mai găseşte un portret, sau ceva asemănător, numai că nu reuşiseră să afle cum arăta el. De asemenea, era bine cunoscut obiceiul lui van Gogh de a picta peste o lucrare deja existentă, în unele cazuri chiar şi de trei ori.
Folosind noua tehnologie cu raze X, cercetătorii au descoperit în mijlocul tabloului, realizat în cea mai mare parte în tonuri de verde şi albastru, un portret pictat în maro şi tonuri de roşu.
M.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!