Rumsfeld va aborda această problemă la Berlin, în cursul unei reuniuni neoficiale a miniştrilor Apărării din Alianţa Nord-Atlantică, programată pentru marţi şi miercuri şi consacrată situaţiei din Afganistan.
Donald Rumsfeld va discuta şi despre contribuţiile financiare şi militare la constituirea Forţei de reacţie a Alianţei, care va putea interveni în situaţii de criză în afara Europei.
“La Berlin vom încerca să reamintim că, pentru ca operaţiunile curente să fie eficiente, comandanţii forţelor NATO trebuie să poată dispune, în mod flexibil, de forţele necesare pentru a face faţă provocărilor pe care le întâmpinăm”, a declarat un înalt oficial militar american.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!