Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, care a murit la 7:35 a.m. (5:35 GMT) în reședința sa de la Casa Santa Marta, a fost primul papă non-european și primul iezuit, ales la 13 martie 2013, după ce a convins majoritatea cardinalilor în timpul reuniunilor pre-conclave cu un discurs de schimbare și descentralizare a bisericii.

În fața credincioșilor, acest cardinal argentinian, considerat moderat și deschis dialogului – deși s-a opus ferm kirchnerismului în privința legii avortului și a căsătoriilor homosexuale -, iubitor de tango și suporter al echipei de fotbal San Lorenzo, s-a prezentat cu un simplu „bună ziua” și a adăugat: „Este clar că cardinalii au vrut să aleagă episcopul Romei de la capătul lumii”.

Francisc a primit un pontificat anormal după demisia lui Benedict al XVI-lea, cu doi papi care au trăit împreună timp de aproape 10 ani la Vatican și, deși potrivit lui Bergoglio relația a fost foarte bună, uneori a scos în evidență cele două aripi ale Bisericii, cea moderată și cea mai conservatoare și reacționară.

Papă al săracilor

Papa, care și-a ales numele Francisc după ce cardinalul brazilian Hummes i-a spus să își amintească de săraci după alegerea sa în Capela Sixtină, a subliniat în primul său discurs ideea unei „biserici sărace pentru săraci” și de atunci toate eforturile sale s-au concentrat pe reformarea Sfântului Scaun, eliminând privilegiile cardinalilor și făcând mai transparente finanțele necontrolate, ceea ce a creat mai mulți dușmani în biserică.

Marea sa schimbare a fost noua constituție „Praedicate Evangelium” (Predicați Evanghelia), care a schimbat administrația Vaticanului cu noi ministere precum Evanghelizarea și Finanțele, care au preluat controlul tuturor fondurilor pentru a evita ilegalitățile.

Marea problemă cu care a trebuit să se confrunte a fost abuzul sexual din partea preoților. El a fost clar că unul dintre obiectivele sale a fost să lupte împotriva pederastiei în Biserică și să asculte victimele și a dat o serie de reguli pentru ca diocezele din întreaga lume să poată pune capăt acestui flagel. Cu toate acestea, cazuri recente au arătat clar că Biserica are încă multe de făcut.

Călătoriile sale la periferiile lumii

În plus, Francisc a introdus un nou limbaj în Biserica Catolică care, încurajată de discursurile sale și de călătoriile sale apostolice, a început să se ocupe de cei mai nevoiași, de ultimii, de „periferiile existențiale”, un termen inventat de Bergoglio și care rezumă direcția magisteriului său.

Acest lucru s-a reflectat, de asemenea, în călătoriile sale, începând cu Lampedusa, mica insulă siciliană care este o „poartă spre Europa” pentru mii de migranți, precum și în cele 47 de vizite internaționale în care a atins țări cu mici minorități catolice.

Sub Francisc, Biserica a început, de asemenea, să vorbească despre primirea homosexualilor și a celor divorțați și recăsătoriți, ceea ce era de neconceput acum câțiva ani.

În timpul pontificatului său, a fost aprobat documentul de acceptare a binecuvântării cuplurilor homosexuale, pe care mulți episcopi nu l-au acceptat și care va fi unul dintre argumentele cheie pentru următorul pontif.

Papa celor defavorizați s-a născut la Buenos Aires în 1936 într-o familie de origine italiană și și-a început cariera în Biserică la vârsta de 21 de ani, după ce a studiat chimia. A fost hirotonit preot pe 13 decembrie 1969 și, în plină dictatură militară argentiniană, între 1973 și 1979, a fost trimis în Germania, de unde s-a mutat la biserica Compania de Jesus din Cordoba, Spania

Cunoscut pentru simplitatea sa, Bergoglio a locuit singur într-un apartament de la primul etaj al clădirii Curiei de lângă Catedrala din Buenos Aires, în inima orașului, iar în calitate de papă a părăsit apartamentele papale pentru a locui în Casa Santa Marta, o reședință pentru preoții care tranzitează Roma.

Papa care i-a sfidat pe conservatori

A fost, de asemenea, papa care, pentru prima dată, s-a confruntat public cu cea mai ultraconservatoare zonă a Bisericii Catolice, care și-a arătat fără ezitare opoziția față de orice decizie a pontifului.

Au existat multe exemple ale acestei opoziții clare față de Francisc, dar cel mai evident a fost scrisoarea publică pe care patru cardinali i-au scris-o papei, exprimându-și „dubia” (îndoielile) cu privire la unele dintre scrierile sale și cerând un răspuns. Sau nota anonimă care a circulat printre oponenții papei – fiind scrisă de cardinalul australian George Pell după cum s-a descoperit după moartea acestuia – care descria pontificatul ca fiind catastrofal.

Moștenirea sa va fi reflectată în enciclicele sale și în special în „Laudato si”, în care a făcut apel la fraternitatea universală și la „prietenia socială” în mijlocul conflictelor, cum ar fi războiul din Ucraina, pe care a trebuit să-l trăiască la sfârșitul vieții sale și în care a încercat cu toate mijloacele diplomatice aflate la dispoziția sa să medieze, dar nu a reușit.

De asemenea, a fost aspru criticat pentru că a denunțat violența împotriva poporului palestinian din Israel, cum ar fi atunci când a spus că ar trebui să se pună întrebarea dacă se comite un genocid.

Sursa: AGERPRES