aradon.ro Web analytics


Noul Papă, cardinalul Robert Francis Prevost, cetățean american și peruan care și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea, a ținut joi un discurs lung de la balconul Bazilicii Sf. Petru după ce a fost prezentat lumii, în care a cerut pace și o Biserică deschisă tuturor, în special celor care suferă, informează EFE.
Cardinalii se vor întruni într-un conclav pentru a-l alege pe cel de-al 267-lea papă al Bisericii Catolice și succesor al papei Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani. Data conclavului va fi anunțată după funeraliile papei de sâmbătă, transmite marți Reuters, care publică o serie de date cheie cu privire la acest conclav, unul dintre cele mai vechi și mai secrete procese electorale din lume.
Francisc, care a murit luni la vârsta de 88 de ani, a fost papa celor defavorizați în cei puțin peste 12 ani de pontificat, în care a încercat să schimbe mecanismele unei Biserici prea centralizate în Curia Romană, să combată abuzurile acesteia și să își schimbe limbajul pentru a vorbi despre milă și despre cei din urmă. Doar timpul și succesorul său vor putea confirma dacă a reușit, comentează EFE.

Local

Inaugurarea podului hobanat, surpriza Moșului în Ajunul Crăciunului
Fără presă, fără oficialități, soboare și festivisme, noul pod al Aradului a fost inaugurat în această seară de Călin Bibarț, împreună cu...Moș Crăciun. 1

Local

Sfaturi de la polițiști, jandarmi și pompieri, pentru minivacanța de Crăciun 
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul de Poliție Județean Arad și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au transmis o serie de recomandări pentru o minivacanță de Crăciun în siguranță.

Local

FOTO. Reținut pentru artificii. Polițiștii au confiscat peste 10 tone de materiale pirotehnice 
Peste zece tone de material pirotehnic și o persoană reținută de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în urma unei acțiuni care a presupus percheziții în șase locuri din județul Arad. 1

Local

Cadouri de la oamenii legii din Arad
Polițiștii și Jandarmii arădeni au desfășurat în ultimele zile câteva acțiuni în cadrul cărora au oferit daruri celor aflați în nevoie. 1

Local

Programul magazinelor de sărbători
ARAD. Marile lanțuri de magazine și hypermarketuri au program special de funcționare în perioada sărbătorilor de iarnă, în unele zile fiind închise complet sau având program mai scurt față de obicei.

ARADON Sport local

Aradul are un campion la Jiu Jitsu brazilian
ARAD. Recent, în Serbia, a avut loc o gală internațională de Jiu Jitsu brazilian, în care au fost puse la bătaie Centuri Canniball Submission Series. 3

ARADON Sport local

Kickers Winter Cup, o competiție reușită
Daniel Cherecheși continuă să surprindă, organizând fără cusur un alt turneu juvenil.

ARADON Sport local

Au impresionat la „Cupa de Iarnă” la înot
HODMEZOVASARHELY. Ultimul concurs al anului la care a participat secţia de înot a Clubului Sportiv Şcolar Gloria Arad, coordonată de prof. Sebastian Lucaci, a fost „Cupa de Iarnă” din Ungaria.

UT Arad

UTA ocupă locul 6 la numărul spectatorilor
ARAD. O statistică interesantă despre numărul spectatorilor prezenţi la jocurile din Superligă în primele 21 de etape ale sezonului 2025-2026, ne arată că UTA şi, implicit, publicul arădean, ocupă un loc ... de play-off. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.