Liderul al-Qaida dorea să-şi abandoneze baza din Sudan la sfârşitul anului 1995 şi a cerut unor membri din Londra ai reţelei islamiste să afle dacă ar fi putut să se mute în Marea Britanie.
Michael Howard, care pe atunci era Ministru de Interne, a declarat că numeroase rude ale liderului al-Qaida intraseră deja în posesia mai multor proprietăţi din Londra până la mijlocul anilor 90.
Acest proiect a ajuns la cunoştinţa autorităţilor britanice doar la câteva luni după ce Osama ben Laden a organizat o reuniune la Manila, în ianuarie 1995, pentru a pune la punct modul în care teroriştii vor utiliza avioanele de pasageri drept bombe.
Totodată, liderul reţelei transferase şi fonduri importante din averea personală susţinătorilor săi din Londra, în scopul înfiinţării unor celule teroriste în Marea Brtianie şi pe teritoriul european.
“De fapt, ştiam foarte puţine lucruri despre el, însă am aflat informaţii conform cărora ben Laden era foarte interesat să vină în Marea Britanie. Era o cerere reală. Avea deja subordonaţi aici şi cine ştie cum s-ar fi schimbat istoria dacă ar fi sosit?”, a subliniat fostul ministru.
Teroristul nu a reuşit să formuleze o cerere oficială deoarece personalul Ministerului de Interne l-a investigat, iar Michael Howard a emis un ordin de restricţie conform legislaţiei britanice în domeniul imigraţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!