Irakul în 2005

Acesta a fost, în linii mari, Irakul anului 2005. Iar cel care l-a condus în mod dictatorial timp de 35 de ani a ajuns să fie judecat pentru genocid şi crime de război.

2005 a început pentru irakieni sub semnul pregătirilor pentru alegeri legislative, primul scrutin liber după jumătate de secol, menit să-i desemneze pe membri Adunării Naţionale provizorii. Totul pe fondul ameninţărilor venite din partea reţelelor teroriste, ameninţări care nu au întârziat să se concretizeze.

La 3 ianuarie, numai la Bagdad au fost comise trei atentate cu maşină-capcană, soldate cu cel puţin 50 de morţi, iar ţinta unuia dintre ele a fost chiar biroul premierului interimar Iyad Allawi. A fost primul din seria de atentate care au vizat clădiri oficiale şi chiar pe oficiali, acuzaţi de rebelii irakieni că sunt aliaţi ai Statelor Unite şi ai forţelor coaliţiei.

Nici conductele prin care Irakul exportă petrol nu au fost ferite de actele de sabotaj comise de rebelii irakieni, fapt care nu de puţine ori a influenţat creşterea preţului barilului pe pieţele internaţionale.

Într-o atmosferă de-a dreptul explozivă creată înaintea alegerilor legislative, la jumătatea lunii ianuarie coaliţia a pregătit o adevărată armată formată din 300 de mii de soldaţi irakieni şi din militari ai coaliţiei cu misiunea de a apăra cele 5.300 de secţii de vot amplasate în întreaga ţară.

Pentru prima dată de la căderea regimului lui Saddam, securitatea la Bagdad şi în alte mari oraşe a fost asigurată şi de soldaţi irakieni, care au ieşit pe străzi cu tancuri şi maşini blindate.

În condiţii de securitate relativă, irakienii au mers la vot la 30 ianuarie pentru a-şi alege o Adunare Parlamentară provizorie, iar cei mai mulţi dintre cei care s-au prezentat la urne au fost şiiţii. Cealaltă facţiune religioasă, suniţii, favorizaţi în perioada lui Saddam Hussein, au ameninţat că boicotează scrutinul, pe care l-au considerat o unealtă a şiiţilor, acum susţinuţi de americani. O unealtă prin care – spuneau ei – şiiţi vor să pună mâna pe putere.

La 17 februarie, Comisia Electorală Centrală din Irak a anunţat victoria şiiţilor la alegerile legislative, care au câştigat 140 din cele 275 de locuri din Adunarea Naţională şi, implicit, putere de decizie mai mare în redactarea textului Constituţiei irakiene, definitivat în august şi adoptat la referendumul din 15 octombrie. Pe locul doi s-au situat kurzii.

La 28 februarie în oraşul irakian Hilla este comis cel mai sângeros atac de la sfârşitul războiului: 115 persoane sunt ucise, 130 rănite, majoritatea viitori soldaţi irakieni, după ce un camion-capcană este detonat în faţa unei clinici.

Adunarea Naţională provizorie se reuneşte pentru prima dată la jumătatea lunii martie, când liderul kurzilor, Jalal Talabani, este ales preşedinte pentru perioada de tranziţie. Şiitul Ibrahim Al-Jafari este desemnat premier.

În luna iulie se declanşează în Irak, la Bagdad, războiul urban împotriva grupărilor teroriste. Pentru Operaţiunea Fulgerul au fost mobilizaţi atât soldaţi americani cât şi irakieni, care au căutat din casă în casă, confiscând sute de arme, zeci de kilograme de explozibil şi făcând zeci de arestări în rândul rebelilor care se ascundeau şi acţionau la Bagdad. La numai câteva zile, însă, teroriştii acţionează din nou.

Bilanţul: 120 de morţi în urma mai multor atacuri declanşate în 4 zile. Pentru prima dată, teroriştii folosesc cea mai distrugătoare metodă de atac: camion-cisternă în care se află combustibil, încărcat cu explozibil. Acesta a fost detonat în faţa unei moschei şiite din Mussayib şi a făcut 60 de victime. La 31 august, unul dintre cele mai dramatice evenimente se produce în Irak, la mormântul Imamului Al-Kadim.

750 de pelerini îşi pierd viaţa iar 300 sunt răniţi în urma unei busculade declanşate după ce s-a anunţat prezenţa unui atacator sinucigaş în mulţime. Oamenii au murit călcaţi în picioare, aruncaţi de pe pod sau striviţi de bucăţi de beton căzute din podul care s-a prăbuşit.

În septembrie se crează în Irak o situaţie extrem de dificilă pentru coaliţie şi care a dus la declanşarea celui de-al doilea război urban din Irak în 2005. A rămas în arhiva de ştiri sub denumirea Bătălia de la Tal Afar. Cinci mii de soldaţi irakieni şi 3.500 de americani au atacat oraşul în carese baricadaseră sute de rebeli irakieni, înarmaţi până în dinţi. Locuitorii au fost evacuaţi din timp şi, în urma unui atac în forţă, forţele americane şi cele irakiene au ucis 200 de rebeli şi au capturat alţi 300.

Nici această operaţiune nu a pus, însă, capăt atacurilor teroriste din Irak. La numai două zile de la finalizarea bătăliei din Tal Afar, 12 atentate au fost comise în capitala Bagdad.

Bilanţul a fost cutremurător: 160 de morţi şi aproape 600 de răniţi. Au fost folosite toate mijloacele de atac pe care le au teroriştii la îndemână: atacuri sinucigaşe, maşini-capcană, rachete şi obuze de mortieră.

La 19 octombrie 2005 începe la Bagdad procesul lui Saddam Hussein şi a şapte dintre locotenenţii săi, ceea ce multă lume numeşte procesul secolului. Saddam Hussein, cel care a condus cu mână de fier Irakul timp de mai bine de un sfert de veac, se află pe banca acuzaţilor. Procesul se desfăşoară în sectorul de maximă securitate al Bagdadului, în aşa-numita Zonă verde. În ţară, prima zi de proces a fost marcată de numeroase acte de violenţă, semn că nu pentru toţi irakienii căderea dictatorului a fost o veste bună.

Ca şi în cazul altor dictatori judecaţi de tribunale speciale, Saddam Hussein a început prin a contesta legimitatea tribunalului. Saddam Hussein şi 7 dintre colaboratorii săi sunt judecaţi pentru lichidarea a 143 de şiiţi din satul Dujail, la nord de Bagdad, în 1982.

La 24 octombrie, Bagdadul este din nou scena unor atacuri sângeroase. De această dată, ţintele nu mai sunt forţele coaliţiei sau oficiali irakieni, ci jurnaliştii străini din capitala irakiană şi oamenii de afaceri.

Au fost detonate 3 camioane-capcană, dintre care unul era încărcat cu combustibil. Mai mulţi jurnalişti au fost răniţi în urma atentatelor pentru că unul dintre acestea a vizat chiar Hotelul Palestina, adică locul în care se cazează jurnalişti străini.

La 15 decembrie, irakienii au dat dovadă de curaj şi au mers la urne. Şi-au ales Adunarea Naţională, parlamentul irakian, care va desemna în ianuarie un preşedinte şi un premier. Prezenţa la vot a fost surpinzătoare, peste 70 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot, deşi reţeaua teroristă Al-Qaida din Irak ameninţase cu atentate distrugătoare. Pentru prima dată de la sfârşitul războiului din 2003, suniţii au mers la vot, pentru că, de această dată, Adunarea Naţională care va fi anunţată în ianuarie 2006 va fi una permanentă, cu mandat bine stabilit.

În urma alegerilor legislative din Irak, văzute ca un adevărat succes, mai multe ţări, printre care Bulgaria şi Ucraina, au anunţat retragerea totală a soldaţilor din Irak. Alte ţări, ca Statele Unite, Polonia şi Ungaria, îşi vor reduce numărul soldaţilor mobilizaţi în această ţară.

Deşi a fost ţinta unor atacuri extrem de dure din partea oficialilor de la Washington, preşedintele american George W. Bush a declarat cu maximă certitudine că nu va retrage definitiv trupele din Irak decât atunci când armata irakiană va fi capabilă să controleze singură întreaga ţară, iar acum nu este momentul pentru o astfel de decizie.