Iran. Canalul de stat IRIB News a difuzat un comunicat prin care îi amenința pe posibilii demonstranți cu o reprimare și mai sângeroasă decât la protestele de la sfârșitul lui decembrie și începutul lui ianuarie, în care ar fi fost ucise peste 7.000 de persoane, potrivit organizației neguvernamentale Human Rights Activists in Iran (HRANA), care are sediul în SUA.
Demonstrațiile, declanșate inițial de o criză economică severă, au fost cele mai mari proteste în țară din ultimii ani.
Serviciul secret a anunțat că îi va urmări pe „trădători” în permanență. Potrivit comunicatului, „dușmanul cel rău încearcă din nou să insufle teroarea și să provoace revolte” pentru că nu a fost capabil să-și atingă obiectivele pe câmpul de luptă.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XPrietenii Rusiei