La NATO, “totul, şi într-adevăr absolut totul, de la cel mai banal lucru la cel mai strategic, este decis prin consens”, spune Ian Lesser de la German Marshall Fund, un think tank cu sediul la Bruxelles.

“Domeniul de aplicare al posibilităţilor secretarilor generali de a schimba în profunzime ceea ce face NATO este, prin urmare, în mod evident foarte limitat”, adaugă el.

“Secgen”, aşa cum este supranumit la Bruxelles, lucrează “în culise” la stabilirea deciziilor, care apoi trebuie aprobate de cele 32 de ţări membre.

“În calitate de secretar general al NATO, ai puterea de a stabili agenda, eşti cel care prezidează Consiliul Nord-Atlantic”, explică pentru AFP Jamie Shea, fost purtător de cuvânt al alianţei şi cercetător la think tank-ul britanic Chatam House.

Dar nu secretarul general al NATO este cel care decide singur intrarea în război şi cu atât mai puţin cel care apasă butonul nuclear. Numai ţările membre, şi în special Statele Unite, au această competenţă.

Şeful Alianţei Nord-Atlantice nu este însă lipsit de influenţă.

Fostul secretar general Lord Robertson a jucat un rol semnificativ în declanşarea articolului 5 după atacurile din 11 septembrie 2001, îşi aminteşte Ian Lesser.

Articolul 5, pilonul Alianţei, îi obligă pe toţi membrii săi să vină în ajutorul unei ţări NATO în cazul unui atac. A fost declanşat, simbolic, în favoarea Statelor Unite, pentru prima şi singura dată în istoria Alianţei.

Personalitatea noului secretar general îşi va juca şi ea rolul, iar Mark Rutte, după cei 10 ani de mandat ai fostului premier norvegian Jens Stoltenberg, este aşteptat cu curiozitate.

Va dori să-şi lase amprenta de îndată ce va ajunge sau va aştepta un posibil al doilea mandat?

“Când vin, (secretarii generali) tind să fie candidaţii continuităţii, dar după ce stau puţin, evident că câştigă încredere”, mai spune Shea.

Jens Stoltenberg a orientat astfel puternic Alianţa către un sprijin sporit pentru Ucraina, în special după invazia rusă din februarie 2022. El a propus şi a obţinut un angajament din partea aliaţilor de a furniza cel puţin 40 de miliarde de euro pe an Ucrainei şi ca NATO să se implice pe deplin în furnizarea de ajutor militar occidental.

Rămâne faptul că, în vremuri de război, unitatea şi continuitatea au prioritate, ceea ce nu încurajează bulversările.

“Într-o situaţie geopolitică atât de dificilă, menţinerea continuităţii şi a aceleiaşi direcţii în politica externă şi de securitate este foarte importantă”, afirmă un diplomat NATO, vorbind sub condiţia anonimatului.

Pe coridoarele uriaşei clădiri a NATO de la Bruxelles, înlocuitorul lui Stoltenberg este de aşteptat să aibă un nou stil de management, “puţin mai incluziv”, după un deceniu de administraţie “norvegiană”, mai degrabă verticală, potrivit unui alt diplomat al NATO.

Mark Rutte nu este străin de coridoarele NATO şi UE după 14 ani în fruntea guvernului olandez.

Prin urmare, se aşteaptă ca el să se concentreze în special pe coordonarea dintre NATO şi Uniunea Europeană, într-un moment în care aceasta din urmă este din ce în ce mai implicată în probleme de securitate. Acest dosar nu este exploatat suficient, din cauza diferendelor dintre Turcia, membră a NATO, dar nu şi membră a UE, şi Grecia în ceea ce priveşte problema Ciprului.

Iar în cazul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, aliaţii europeni mizează mai ales pe abilităţile de negociere ale lui Rutte pentru a menţine unitatea Alianţei.

Jens Stoltenberg a refuzat public să-i dea vreun sfat, subliniind doar că va fi “excelent”. Dar el a rezumat totuşi într-o singură formulă ceea ce se aşteaptă mai ales de la un şef NATO:

“Cea mai importantă sarcină a sa va fi, desigur, să-i ţină pe cei 32 de aliaţi împreună”.

Sursa: AGERPRES