Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova, au anunţat luni regimul de la Tiraspol, în timp ce Republica Moldova şi Rusia se acuză reciproc de escaladarea crizei energetice în urma încetării transportului de gaz rusesc prin Ucraina, transmite Reuters.
Actorul american de origine română Sebastian Stan a câştigat duminică seară, în cadrul celei de a 82-a ediţii a Globurilor de Aur, premiul pentru cel mai bun actor într-un film de comedie /musical, informează contul de pe reţeaua de socializare X dedicat acestor distincţii decernate de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA).
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este dispus să negocieze încheierea războiului cu ruşii ca pas final după o întâlnire cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi cu reprezentanţii Uniunii Europene (UE) şi abia după ce obţine de la aceştia din urmă un nivel satisfăcător de garanţii de securitate pentru Ucraina, informează luni EFE.
Advertorial
Seara de 30 septembrie trebuia să marcheze lansarea oficială STOLN.
Local
Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect.
Local
Oamenii legii au depistat cinci persoane care au comis diferite infracțiuni pe linie de Rutieră.
Advertorial
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.
Local
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.
Local
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament.
3
ARADON Sport local
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.